Zece ani de Limbă Română la Oxford

Un articol de: Ștefania Coșuleanu - 24 Mai 2023

University of Oxford a marcat 10 ani de la întemeierea lectoratului de limba română printr-o conferință susţinută, recent, la Trinity College, Oxford şi deschisă de prof. Martin Maiden, chair of Romance linguistics la Oxford.

Institutul de ­Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti” al Academiei Române a fost reprezentat de directorul său, conf. dr. Adina Dragomirescu, și de cercetătorul Alexandru Nicolae. Între vorbitori s-au numărat, pe lângă cei menţionaţi mai sus, Excelența Sa doamna Laura Popescu, ambasadorul României în Marea Britanie; prof. Benjamin Thompson, Associate Head of the Humanities Division, University of Oxford; prof. Philomen Probert, Chair of the Faculty Board of Linguistics, Philology, and Phonetics; doamna Daiana Cuibus, directorul Institutului Limbii Române; dr. Oana Uță Bărbulescu, lectorul de limba română; Mr. Fabian Helmrich, student doctorand, conform informațiilor de pe pagina de Facebook a Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”.

Festivitățile au inclus și expoziția „Romanian in Oxford”, găzduită la Taylor Institution Library şi îngrijită de dr. Adina Brădeanu (Bodlean library) și prof. Martin Maiden.