Zece noi duhovnici în Arhiepiscopia Craiovei
Zece preoţi din Arhiepiscopia Craiovei au primit hirotesia întru duhovnic sub omoforul Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Evenimentul a avut loc joi în Paraclisul mitropolitan "Toţi Sfinţii" din incinta Centrului eparhial din Craiova. La final, IPS Irineu i-a îndemnat pe cei zece clerici să fie statornici în slujirea pe care Dumnezeu le-a încredinţat-o prin Taina Hirotoniei şi să povăţuiască părinteşte şi cu înţelepciune pe credincioşii care vin să săvârşească Taina Mărturisirii. "Această mare cinste a iertării păcatelor ni s-a transmis nouă, celor care am primit harul preoţiei, direct de la Mântuitorul Hristos, prin succesiune apostolică neîntreruptă. De acum înainte veţi avea puterea ca, din scaunul Sfintei Spovedanii, să vindecaţi suflete şi să faceţi netede cărările oamenilor spre mântuire. Veţi avea înainte credincioşi de toate vârstele şi statutele sociale, veniţi de bunăvoie pentru a-şi curăţi păcatele. De aceea, trebuie să fiţi cu permanentă băgare de seamă, pentru că munca voastră este mai grea decât a unui doctor pământesc, care vindecă numai bolile trupeşti", a spus IPS Mitropolit Irineu.
La final, proaspeţii duhovnici au primit din partea IPS Irineu câte un Liturghier şi o Sfântă Cruce.