„Zi de aleasă amintire“ la Brătuleni

Un articol de: Constantin Ciofu - 02 Iulie 2012

Biserica cu hramurile "Înălţarea Domnului", "Sfântul Gheorghe" şi "Sfântul Nicolae" din parohia Brătuleni - Miroslava, Protopopiatul Iaşi 1, a fost resfinţită ieri de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. În ultimii ani, sfântul lăcaş a fost reconsolidat şi împodobit cu pictură.

Credincioşii din mai multe zone ale judeţului Iaşi au participat ieri la resfinţirea bisericii parohiei Brătuleni, Protopopiatul Iaşi 1. Slujba a fost oficiată de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Pe un podium special amenajat a fost săvârşită apoi Sfânta Liturghie la care a asistat mulţimea de oameni. În cadrul slujbei, tânărul Cătălin Fănică Fotache a fost hirotonit diacon. Numeroşi credincioşi de toate vârstele s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor a citit la final o rugăciune de dezlegare, apoi l-a proherisit iconom pe pr. paroh Victor Moşescu. Preasfinţia Sa a oferit apoi distincţii de vrednicie persoanelor care au susţinut lucrările de reconsolidare şi restaurare la biserica parohiei Brătuleni. De asemenea, câţiva enoriaşi au primit diplome de vrednicie din partea parohiei Brătuleni. Părintele Petrică Lehaci de la parohia "Sfântul Nectarie" din Iaşi a adresat un cuvânt de învăţătură în care a arătat legătura dintre Sfântul Gheorghe, care ocroteşte lăcaşul de închinăciune din Brătuleni, şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, pomenit astăzi de Biserica noastră. Părintele Petrică Lehaci a amintit că Sfântul Voievod Ştefan cel Mare l-a avut ca ocrotitor pe Sfântul Gheorghe. Părintele Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa momentului resfinţirii bisericii parohiei Brătuleni. "Pentru satul acesta, ziua de astăzi este cu totul deosebită. Prezenţa Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul nu trebuie uitată. În această zi de aleasă amintire s-a sfinţit această biserică a bucuriei, a încercărilor şi a necazurilor noastre. În acest sfânt lăcaş veţi mulţumi lui Dumnezeu pentru toate darurile bogate pe care le revarsă asupra dumneavoastră, dar, totodată, Îl veţi ruga atunci când veţi trece prin încercări", a spus pr. protopop Toma Gradinaciuc, care a explicat în continuare semnificaţiile Evangheliei din Duminica a IV-a după Rusalii. Pr. paroh Victor Moşescu a mulţumit Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul pentru că a resfinţit biserica parohiei Brătuleni şi credincioşilor care au ajutat la refacerea lăcaşului de închinăciune. În continuare, pr. paroh Victor Moşescu a amintit câteva date istorice despre sfântul lăcaş care a fost resfinţit. "Prin voia lui Dumnezeu şi prin osârdia binefăcătorilor, s-a reuşit subbetonarea fundaţiei bisericii, înlocuirea pardoselii din lemn şi termoizolarea lăcaşului de cult. După toate amenajările care au fost realizate la casa socială şi în curtea interioară, biserica noastră a fost pictată", a evidenţiat pr. paroh Victor Moşescu.