Zi de bucurie la hramul Mănăstirii Caraiman

De sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, numeroși pelerini s‑au adunat astăzi, 14 septembrie 2026, la Mănăstirea Caraiman din orașul prahovean Bușteni pentru a participa la Sfânta Liturghie de hram săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La momentul rânduit, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon un viețuitor al așezământului monahal.

După lecturarea Evangheliei zilei (Ioan 19, 6‑11, 13‑20, 25‑28, 30‑35), ierarhul a rostit un bogat cuvânt de învățătură în care a evidențiat faptul că Sfânta Cruce reprezintă inima Evangheliei și a credinței noastre: „Evanghelia rânduită a se citi în ziua prăznuirii Înălțării Sfintei Cruci ne poartă duhovnicește în Vinerea Mare a Răstignirii Domnului nostru Iisus Hristos și ne pune înainte una dintre cele mai mari și mai adânci taine ale credinței noastre: taina Crucii. Astăzi, Biserica nu ne cheamă doar să privim un obiect sfânt și nici doar să ne amintim de o suferință petrecută acum două mii de ani. Crucea pe care o cinstim este însăși inima Evangheliei și a credinței noastre, pentru că pe Cruce se descoperă iubirea lui Dumnezeu pentru om, iubirea Fiului lui Dumnezeu, Care Se dăruiește pentru viața lumii. De ce cinstim Crucea? De ce ne închinăm înaintea Crucii care a fost instrumentul unei execuții și al celei mai crude și mai rușinoase pedepse? De ce Biserica așază Crucea în centrul vieții sale și spune în același timp «Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim»? Răspunsul se află tocmai în legătura dintre Cruce și Înviere. Crucea nu poate fi despărțită de Hristos Cel înviat, după cum Învierea nu poate fi despărțită de Crucea pe care Hristos a primit‑o pentru mântuirea noastră. Dacă am privi Crucea în afara Învierii, am vedea doar semnul unei execuții și aparenta biruință a celor care L‑au răstignit pe Domnul. Dar, pentru că Cel răstignit a înviat, Crucea a primit un sens cu totul nou. Semnul rușinii a devenit simbolul vieții, instrumentul morții a devenit altar al mântuirii, iar locul răstignirii a devenit locul în care iubirea lui Dumnezeu s‑a arătat mai puternică decât păcatul, decât ura și chiar decât moartea”.

Vorbind despre centralitatea Crucii, Episcopul‑vicar patriarhal a ilustrat felul în care aceasta a fost preînchipuită, în repetate rânduri, în Vechiul Testament.

La finalul slujbei, ierarhul a transmis cuvântul de binecuvântare al Întâistătătorului Bisericii noastre și a evidențiat bucuria hirotoniei întru diacon a unui viețuitor al mănăstirii: „La sărbătoarea hramului principal al Mănăstirii Caraiman, transmitem cu deosebită bucurie salutul, prețuirea și binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru toată lucrarea pastorală, misionară și edilitară desfășurată de părintele stareț, arhimandritul David Petrovici. Din anul 2010, sub păstorirea părintelui stareț David și cu implicarea părinților, fraților și ostenitorilor, această mănăstire a cunoscut o dinamică fără precedent. Prin Centrul social‑pastoral «Sfânta Cruce», mănăstirea a găzduit mii de pelerini, sute de conferințe, activități cu tineretul și tabere educaționale. Ziua de astăzi este pentru obștea acestei mănăstiri un prilej suplimentar de bucurie și de mulțumire adusă lui Dumnezeu. Un fiu al mănăstirii, părintele Benedict, a primit, prin punerea mâinilor și venirea Duhului Sfânt, harul primei trepte a preoției sacramentale: diaconia. Părintele Benedict este un tânăr cu pregătire teologică riguroasă care încă din anii de seminar a fost atras de viețuirea monahală, făcând ucenicie la Mănăstirea Caraiman. După terminarea cursurilor de seminar, a intrat ca frate în obștea Mănăstirii Radu Vodă, iar după un an a intrat în obștea Mănăstirii Caraiman, unde a împlinit mai multe ascultări liturgice și administrative”.