Zi de hram în Parohia Malcoci, raionul Ialoveni

Un articol de: Silviu Dascălu - 23 Noiembrie 2023

Marți, 21 noiembrie, când a fost făcută prăznuirea Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri, după calendarul neîndreptat, Preasfin­țitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în localitatea Malcoci.

La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a tâlcuit Evanghelia zilei și a vorbit credincioșilor prezenți despre crearea îngerilor, despre cele nouă cete îngerești și rolul acestora în iconomia mântuirii. De asemenea, a eviden­țiat cele mai însemnate arătări are sfinților îngeri din Noul Testament și slujirea pe care o aduc lui Dumnezeu și oamenilor Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.

Totodată, Preasfinția Sa a apreciat activitatea preotului paroh Andrei Oistric și l-a felicitat pentru că împreună cu enoriașii parohiei au revenit sub omoforul Bisericii Mamă, prin aderarea la Mitropolia Basarabiei.

În contextul hramului și al împlinirii a 110 ani de la târnosirea bisericii, Preasfin­țitul Părinte Veniamin, în semn de apreciere, a oferit Ordinul eparhial „Crucea Sfântul Ierarh Dionisie Erhan” pentru clerici preotului paroh Andrei Oistric, iar ctitorilor și binefăcătorilor diplome aniversare, icoane și catehisme, iar pentru biserică a oferit o Sfântă Evanghelie.

La eveniment a luat parte și Ovidiu Năftănăilă, prim colaborator al ambasadorului României la Chișinău, care a felicitat comu­nitatea cu prilejul hramului și a asigurat-o de întregul sprijin al ambasadei.