Zi de hram în Parohia „Sfântul Ioan” din Bârlad

Data: 09 Ianuarie 2026

Miercuri, 7 ianuarie, de Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Ioan” din municipiul Bârlad.

Din soborul slujitorilor au făcut parte și părinți consilieri de la Centrul eparhial Huși, părinți stareți din eparhie, alături de părintele protopop Andrei Mereuță, parohul bisericii.

Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, coordonați de arhidiaconul Cosmin Vlăduț Mironescu.

În cuvântul adresat celor prezenți, ierarhul Hușilor a atras atenția asupra pericolului formalismului în relația cu Dumnezeu și a vorbit despre pregătirea pentru participarea la Sfânta Liturghie care ar trebui să implice pregătirea pentru primirea Sfintei Împărtășanii.

La finalul Sfintei Liturghii, într‑un cadru festiv, ierarhul Hușilor i‑a hirotesit întru iconom stavrofor pe preoții Răzvan Acostioaiei, de la Parohia „Sfântul Dumitru” din municipiul Bârlad, și Octavian Simion, preot misionar în cadrul Protopopiatului Bârlad, în semn de apreciere a coordonării activităților cu tinerii din cuprinsul Protopopiatului Bârlad.