Zi de hram la Mănăstirea Petru Vodă din județul Neamț
Duminică, de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, așezământul monahal de la Petru Vodă, ctitorit de părintele arhimandrit Iustin Pârvu, și-a sărbătorit hramul. Slujba a fost săvârșită la Altarul de vară de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Zeci de credincioși, ajutați de voluntarii mănăstirii și respectând recomandările medicale, au participat sâmbătă și duminică la sfintele slujbe săvârșite cu prilejul hramului Mănăstirii Petru Vodă din județul Neamț. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Răspunsurile liturgice au fost date de membrii Corului academic „Byzantion” din Iași.
Credincioșii prezenți la sărbătoarea mănăstirii nemțene s-au rugat și la mormântul părintelui Iustin Pârvu, ctitorul așezării monahale, trecut la Domnul în data de 16 iunie 2013.
În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a vorbit despre raportarea noastră la Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil: „În această sfântă și binecuvântată zi, închinată cinstirii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, să avem taina rugăciunii precum crinul în mâna Sfântului Arhanghel Gavriil și sabia determinării întru rămânerea și adâncirea în adevăr în drumul către Dumnezeu, ascultând glăsuirea Sfântului Arhanghel Mihail. Să stăm bine, ancorându-ne cu putere de Sfânta și Dumnezeiasca Cruce, încercând a ne înțelege viața - și viața celor din jur, și viața lumii - prin intermediul Tainei Crucii. Aceasta este înțelegerea care nu vine din înțelepciunea cea omenească, din cuvinte învățate după logica acestei lumi, ci din cuvântul Sfântului Apostol Pavel, din cuvintele învățate din Duhul Sfânt. Să stăm de asemenea cu frică, având în față clipa înfățișării noastre în fața Dreptului Judecător, căci spune Dumnezeiasca Scriptură: «Nu vă amăgiți: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ceea ce va semăna omul, aceea va și secera». Să luăm aminte, având taina rugăciunii prezentă în viața noastră, în viața personală și în cea comunitară, a vieții de mănăstire sau a vieții de parohie - în mod special rugăciunea din timpul Sfintei Liturghii - și să ne apropiem de inima ei acesteia - canonul euharistic și împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului”.
În cadrul slujbei arhierești, monahul Ilarion Postolică, viețuitor al Mănăstirii Petru Vodă și șeful de promoție al Facultății de Teologie din Iași, a fost hirotonit întru ierodiacon. După otpustul Sfintei Liturghii, părintele stareț Hariton Negrea a mulțumit Părintelui Mitropolit pentru împreuna-rugăciune și pentru binecuvântare, după care Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu soborul coslujitor, s-a îndreptat spre mormântul părintelui Iustin Pârvu, situat în incinta mănăstirii, unde a oficiat o slujbă de pomenire. Toți credincioșii prezenți au cântat „Veșnica pomenire” în amintirea celui care le-a fost duhovnic și povățuitor.