Zi de hram la Mănăstirea Putna
Marți, 15 august, Mănăstirea Putna a îmbrăcat veșmânt luminos de sărbătoare. Obștea monahală, credincioșii, tinerii și pelerinii s-au bucurat și de prezența celor doi ierarhi ai Eparhiei Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar eparhial, dar și a Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord.
După închinarea ierarhilor la mormântul Măriei Sale, a fost săvârșită la Altarul de vară al ctitoriei voievodale Sfânta Liturghie.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Eustatie Protopsaltul” al Mănăstirii Putna, iar la chinonic interpreta Silvia Mleșniță a cântat pricesne.
În cadrul slujbei, ierodiaconul Zaharia Schipor a fost hirotonit întru ieromonah de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, iar monahul Mihail Prodan a fost hirotonit întru ierodiacon de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, ambii pe seama Mănăstirii Putna.
Preasfințitul Părinte Macarie le-a vorbit credincioșilor despre binecuvântarea și purtarea de grijă a Maicii Domnului, care se revarsă în sufletele și viețile celor care îi cer ajutorul.
Pentru activitatea deosebită din ultimii ani, părintele protosinghel Marcu Petcu, secretarul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, și protosinghelul Iosif Onică, econom al Mănăstirii Sihăstria Putnei, au primit hirotesia întru arhimandrit, ieromonahii Sebastian Mircea, Grigore Orobeți și Iustinian Costin au fost hirotesiți întru protosinghel, iar ierodiaconii Eustatie Jitariuc, Damian Ciocan, Sofian Chetrari și Dositei Iancu, întru arhidiacon.
La propunerea Mănăstirii Putna, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a oferit apoi binefăcătorilor și susținătorilor lucrărilor ctitoriei ștefaniene ordine eparhiale.
Un alt moment special a fost conferirea Ordinului „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” cu insignă celor care au obținut anul acesta nota 10 la examenul de bacalaureat (2 eleve), respectiv la Evaluarea Națională (17 elevi).
În încheiere, părintele stareț, arhim. Melchisedec Velnic, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, a dăruit ierarhilor câte o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul, replică a icoanei făcătoare de minuni din ctitoria voievodală, mulțumind pentru slujirea și arhiereasca binecuvântare, dar și pentru necontenita purtare de grijă.