Zi de hram la o parohie românească din Germania

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 29 Decembrie 2022

Credincioșii parohiei româ­nești „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Augsburg, Germania, s-au reunit în rugăciune luni, 26 decembrie, pentru a-și sărbători cu anticipație hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, se arată pe mitropolia-ro.de.

În cuvântul de învățătură, ierarhul a explicat motivul sărbătoririi Soborului Maicii Domnului în a doua zi de Crăciun: „După fiecare praznic împărătesc se sărbătorește persoana prin care Dumnezeu a lucrat în timpul praznicului. După Nașterea Domnului, Biserica o cinstește în mod deosebit pe cea prin care a fost posibilă nașterea lui Dumnezeu în lumea aceasta. Astfel, este sărbătorită în mod special Maica Domnului, deși ea are mai multe sărbători închinate în timpul anului bisericesc”.

În cadrul slujbei, Înaltprea­sfin­țitul Părinte Mitropolit Serafim l-a hirotonit întru preot pe diaconul Alexandru Onea, pe seama noii parohii românești „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfântul Alto” din Dachau, Germania, iar întru diacon pe teologul Constantin Dorel Chira, pe seama parohiei din Augsburg.

La final, a avut loc un program artistic pregătit de copiii din această comunitate, păstorită de părintele Ciprian Suciu.