Zi de întreită sărbătoare la Mănăstirea Cudalbi din judeţul Galaţi

Data: 09 Septembrie 2024

La praznicul Naşterii Maicii Domnului, Mănăstirea Cudalbi din judeţul Galaţi şi-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, la un Altar special amenajat în curtea interioară a mănăstirii în apropierea impunătorului lăcaş de cult construit în stil ştefanian şi împodobit cu frumoase mozaicuri exterioare.

La slujbă au participat copii din localităţile învecinate, obştea monahală şi numeroşi credincioşi veniţi din multe zone ale eparhiei pentru a se ruga Maicii Domnului, ocrotitoarea spirituală a mănăstirii şi Maica cea mult iubitoare a întregii lumi, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareș Bucur.

La momentul cuvenit, mulţi copii şi vieţuitoarele mănăstirii au fost împărtăşiţi de ierarhul locului cu Sfintele Taine.

La chinonic, copiii prezenţi, îmbrăcaţi în haine tradiţionale româneşti, au interpretat pricesne şi cântece închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

În cuvântul de învăţătură, chiriarhul Dunării de Jos a vorbit despre întreita sărbătoare din această duminică de la începutul unui nou an bisericesc.

Ierarhul a arătat că „Domnul Hristos este Iubirea răstignită pentru a-i învia pe cei răstigniţi în lipsă de iubire din familie sau iubire filială pe care o găsesc în Biserica Harului lui Dumnezeu”.

De asemenea, Părintele Arhiepiscop a precizat că „centralitatea sărbătorii este Naşterea Cortului lui Dumnezeu, a Catedralei în care S-a întrupat Iubirea, care este Prea­sfânta Fecioară Maria, Fiica dobândită prin rugăciune de dumnezeieştii Părinţi Ioachim şi Ana”.

Nu în ultimul rând, Înaltpreasfinţia Sa a spus că „Mănăstirea Maicii Domnului de la Cudalbi este întru totul o renaştere, mai întâi de toate, duhovnicească, a cortului lui Dumnezeu - mănăstirea şi o renaştere a raiului viu - părinţii, copiii purtaţi pe braţe la Împărtăşanie şi întreaga obşte creştină în grădina raiului de la Cudalbi”.

După Sfânta Liturghie a fost săvârşit un Parastas pentru ctitorii şi binefăcătorii acestei vetre monahale, adormiţi întru Domnul. La hramul acestei mănăstiri a continuat Programul eparhial „Hristos în şcoală” pentru 70 de copii din parohiile Protopopiatului Covurlui, care au primit din partea Părintelui Arhiepiscop ghiozdane complet echipate pentru noul an școlar. Anul acesta, peste 3.300 de copii cu posibilităţi materiale reduse din satele și orașele celor două județe ale Eparhiei Dunării de Jos primesc ghiozdane și rechizite şcolare în valoare de 330.000 lei, prin contribuţia Centrului eparhial, a protopopiatelor şi a parohiilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.