Zi de praznic la Catedrala „Învierea Domnului” din Caransebeș

Un articol de: Arhid. Pavel Canea,   Darius Herea - 25 Aprilie 2022

Învierea Domnului a adus lumină, bucurie și pace în sufletele credincioșilor ce au participat la sfintele slujbe oficiate la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş. În noaptea Învierii a fost adusă Sfânta Lumină de la Mormântul Domnului din Ierusalim, în Episcopia Caransebeșului, de o delegație de la Centrul eparhial.

Credincioşii au primit Sfânta Lumină de la Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian, care a oficiat prima parte a Utreniei Învierii pe esplanada Catedralei Episcopale. Slujba a continuat în catedrală, unde, potrivit obiceiului, ierarhul a sfinţit „Paştile”, pâinea şi vinul, din care credincioşii iau în fiecare zi din Săptămâna Luminată. „După parcursul spre Învierea lui Hristos am primit Lumină din Lumina Mântuitorului, Cel mort, răstignit și înviat, El însuși fiind Lumină din Lumina Tatălui Ceresc, iar noi primind această lumină devenim fii ai Luminii. Îl rugăm pe Domnul, Cel care a zis: «Eu sunt Lumina lumii», să ne ajute să fim și să rămânem până la sfârșitul vieții fii ai Luminii și mărturisitori ai Învierii Lui”, a subliniat Episcopul Caran­sebeșului. Sfânta Liturghie a praznicului Învierii Domnului a fost săvârşită la Catedrala Episcopală, în prima zi a Sfintelor Paşti, de către ierarhul locului. La slujbă au participat numeroşi credincioşi, iar răspunsurile au fost date de corul acestui sfânt lăcaş, condus de părintele Petru Paica.