Zi de sărbătoare în localitatea prahoveană Cireșanu
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au organizat sâmbătă, 26 iunie, o frumoasă activitate artistică şi socială la căminul cultural din localitatea Cireșanu, județul Prahova, cu ocazia Zilei Drapelului Național. Printre cei care au fost alături de voluntari şi i-au încântat pe cei prezenţi s-au numărat: naistul Vasile Răducu, cântăreața Dana Florian, interpreta de muzică populară Roxana Lupu, Corul de copii „Armonii de primăvară” al Parohiei Cireșanu și artistul plastic Delia Lungan.
Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor bucureşteni, a vorbit despre importanţa organizării acestor momente artistice şi despre relaţia dintre drapelul naţional şi satul românesc, ca simboluri ale istoriei şi identităţii poporului nostru: „Nu puteam sărbători mai frumos această zi decât în mijlocul satului românesc, în mijlocul acestei comunități minunate din Cireșanu. Am adus în rândul acestor persoane elemente ale folclorului românesc, frumoase pricesne închinate Maicii Domnului, muzică şi multă bucurie şi veselie. În ultima perioadă am trăit într-un context pandemic şi am stat foarte mult timp în casă, astfel încât simţim cu toții nevoia să ieşim, să ne deschidem şi să fim în comuniune unii cu alții. Cred că am reușit acest lucru prin activitatea organizată la Cireșanu. Pentru noi, drapelul național reprezintă, după cuvintele lui Alexandru Ioan Cuza, «trecutul, prezentul și viitorul țării, întreaga istorie a României». Astăzi ne-am aflat în mijlocul satului românesc ce reprezintă, la rândul lui, trecutul, prezentul și viitorul nostru. Prin aceste activități menținem aprinsă flacăra comuniunii şi a tradiţiilor rurale, pentru că aici sunt adevăratele noastre valori, de aici ne tragem rădăcinile şi aici ne-am născut. Noi avem nevoie de satul românesc și satul românesc are nevoie de noi”.
Părintele Adrian Tudorache de la Parohia Cireşanu a adăugat: „A fost o activitate foarte frumoasă atât prin natura ei, cât și prin bucuria copiilor, despre care eu cred că a fost cea mai importantă. Atât timp cât copiii au râs și s-au bucurat de toate aceste momente artistice, noi, cei mari, nu avem cum să nu fim foarte fericiți”.
La finalul activității, 70 de copii au primit din partea voluntarilor bucureşteni daruri și pachete cu dulciuri.