Zi de sărbătoare şi de bucurie pentru elevii seminarişti gălăţeni
În fiecare an, de Ziua Internațională a Copilului, în Eparhia Dunării de Jos se desfăşoară multiple activități creative și recreative, în cadrul cărora cei mici se bucură de atenţia deosebită şi dragostea celor din jur. Marți, 31 mai 2022, în contextul zilei dedicate copiilor, elevii din clasele primare, gimnaziale şi liceale din cadrul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Andrei” din Galaţi au primit vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Ierarhul a poposit în mijlocul elevilor seminarişti gălăţeni pentru a sărbători în avans Ziua Copilului şi a participa la festivitatea de absolvire a elevilor din clasele a XII-a, secţiile pastorală şi patrimoniu-cultural.
Plini de bucurie pentru prezența în mijlocul lor a Înaltpreasfinției Sale, aceștia au simțit nevoia de a interacționa şi de a socializa, dar și de a mulţumi pentru darurile oferite. Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a intrat în dialog cu cei mici, a cântat şi a rostit împreună cu ei rugăciuni pentru părinţii lor şi pentru binele copiilor din întreaga lume. La final, ierarhul i-a binecuvântat pe toți, le-a oferit dulciuri și le-a adresat un cuvânt de apreciere pentru activităţile în care aceştia se implică cu mare entuziasm şi dedicare, precum şi pentru ineditele costume realizate special din materiale reciclabile pentru această zi, sub deviza „1 Iunie Eco - Ce nu mai folosești astăzi, poți refolosi mâine!”. Activitatea face parte din proiectul „Eco Junior 2022”, care are ca scop învăţarea copiilor să recicleze, să iubească și să respecte mai mult natura și mediul înconjurător.
Tot marți, a avut loc în parcul şcolii şi festivitatea de absolvire a studiilor liceale pentru elevii clasei a XII-a de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi. În cadrul ceremoniei, ierarhul locului i-a felicitat pe cei 33 de absolvenţi ai acestei promoţii şi pe îndrumătorii acestora. Festivitatea s-a încheiat cu acordarea de diplome şi un mic concert susținut de Grupul vocal-instrumental „Kalofonis” din Galaţi, care are în componenţa sa foşti elevi ai acestei şcoli gălăţene.