Ziarul din icoană

Îndeobşte, ziarul este asociat cu lumea efemeridelor, cu faptele care azi ne reţin atenţia la modul cel mai serios cu putinţă, iar mâine se pierd în uitare, sub pulberea fină şi necruţătoare a timpului. De aceea, am fost impresionat la vederea icoanei de canonizare a Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei. Alături de Biblie şi de Statutul organic, ierarhul numit şi "profetul Moise al Ardealului" poartă în mână un exemplar din Telegraful Român.

Astăzi se împlinesc 160 de ani de când ieşea de sub teascurile tipografiei arhidiecezane din Sibiu, la 3 ianuarie 1853, primul număr al Telegrafului Român, cu un temerar program generalist de "gazetă politică, industrială, comercială şi literară". Publicaţia despre care Mihai Eminescu scria în Convorbiri literare că "era cea mai modernă foaie de peste Carpaţi" a apărut de-a lungul timpului cu o periodicitate variabilă (bisăptămânal, apoi săptămânal sau bilunar, iar într-o anumită perioadă a avut şi ritm de cotidian). Însă ziarul sibian rămâne până astăzi cea mai longevivă publicaţie din toată presa românească, nu doar din cea bisericească. Port în memorie o întâmplare din copilărie despre întâlnirea mea cu Telegraful Român. Abia învăţasem a citi, şi orice text tipărit era pentru mine o nouă probă a solidităţii cunoştinţelor şi şansa de a deprinde noi cuvinte. De ziua bunicii Ştefana primisem voie să mă joc în "camera de sus", acolo unde se păstrează la ţară veşmintele şi bunurile cele mai de preţ, ca într-un pridvor al veşniciei. Printre icoane, tămâie, miros de busuioc şi de gutui, am descoperit atunci câteva numere din Telegraful Român. Bunica era abonată şi le păstra cu sfinţenie într-o arhivă adhoc înjghebată sub icoane. Nu înţelegeam prea multe din ceea ce reuşeam să silabisesc, dar, cu toate că formatul ziarului era diferit de al revistelor viu colorate pe care le căutam la chioşcurile de difuzarea presei din oraş, am rămas pe gânduri. Dincolo de tiparul în alb-negru şi de sobrietatea aşezării textelor în pagini, ziarul acela vorbea despre lucruri pe care altminteri le auzeam doar la biserică şi la bătrânii satului. Ziua aceea de sărbătoare se desprinde din anii cenuşii ai comunismului ca o amintire luminoasă despre ceea ce a însemnat începutul ataşamentului meu faţă de presa bisericească. Prin harul sfântului său întemeietor şi prin conlucrarea dintre slujitori bisericeşti şi intelectuali laici, Telegraful a cumpănit timpurile, mai bune sau mai rele, în balanţa veşniciei şi a fost mereu aproape de durerile şi bucuriile poporului dreptcredincios. O mărturie consistentă în acest sens o dau şi primele trei volume din Operele complete ale Părintelui Dumitru Stăniloae, publicate recent la Editura Basilica a Patriarhiei Române. Ctitoria mediatică a Sfântului Andrei Şaguna şi-a păstrat mereu cununa de ziar naţional bisericesc şi acum, la 160 de ani de existenţă, reprezintă, fără îndoială, o paradigmă de slujire pentru întreaga presă bisericească de la noi, prin următoarele trăsături definitorii: statornicie, echilibru şi respect faţă de cititori, demnitate naţională şi fidelitate faţă de Biserică, instituţia care i-a dat viaţă. Cu plecăciune, rostim acum, la început de an, urarea tradiţională: La mulţi ani Telegrafului Român, ziarul din icoană! La mulţi ani presei bisericeşti din România!