Zidirea sufletească
Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic, 35-36, în Filocalia (2008), vol. 1, pp. 322-323
„Precum se liniștește marea tulburată când se varsă untdelemn în ea, furtuna ei fiind biruită de calitatea aceluia, așa și sufletul nostru se umple de o liniște fericită când se toarnă în el dulceața Duhului Sfânt. Căci se lasă biruit cu bucurie de nepătimirea și de dulceața negrăită care-l umbrește, potrivit cu Sfântul care zice: Suflete al meu, supune-te lui Dumnezeu (Psalmul 61, 6, 15; 70). De aceea, oricâte întărâtări ar încerca atunci dracii să aducă în suflet, el rămâne fără mânie și plin de toată bucuria. Dar la această stare nu va veni și nu va rămâne cineva fără numai dacă își va îndulci sufletul său neîncetat cu frica lui Dumnezeu. Pentru că celor ce se luptă, frica Domnului Iisus le dă un anumit fel de curăție. Căci frica Domnului, zice, e fără prihană; ea rămâne în vecii vecilor (Psalmul 18, 10). Auzind despre simțirea minții, nimenea să nu creadă că i se va arăta slava lui Dumnezeu în chip văzut. Căci zicem că sufletul simte, când e curat, printr-o anumită gustare negrăită mângâierea dumnezeiască, dar nu că i se arată ceva din cele nevăzute. Fiindcă acum umblăm prin credință, și nu prin vedere, cum zice fericitul Pavel (II Corinteni 5, 7). Deci, dacă i se va arăta vreunuia dintre cei ce se nevoiesc fie vreo lumină, fie vreo figură în chip de foc, fie vreun glas, nicidecum să nu primească o astfel de arătare. Căci este o înșelăciune vădită a vrăjmașului, care a amăgit pe mulți prin neștiință, făcându-i să se abată de la calea adevărului. Noi însă știm că până ce petrecem în trupul acesta stricăcios suntem departe de Dumnezeu, adică nu putem să-L vedem în chip văzut nici pe El, nici altceva din minunile cerești.”
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)