Zile de bucurie pentru comunități din județul Timiș
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva a adunat în rugăciune luni, 14 octombrie, peste 1.000 de credincioși la Mănăstirea Dobrești din comuna Bara, județul Timiș, care și-a sărbătorit hramul. În mijlocul pelerinilor s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care a săvârșit Sfânta Liturghie. În ajun, ierarhul a binecuvântat cu agheasmă lucrările realizate la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a Parohiei Bencecu de Jos din Protopopiatul Timișoara 2.
La Sfânta Liturghie săvârșită în zi de hram la Mănăstirea Dobrești, ctitoria Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, au participat reprezentanți ai autorităților locale și județene, credincioși din sat și din satele învecinate, precum și pelerini veniți din mai multe colțuri ale Banatului, ne-a transmis pr. Marius Mircia.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a vorbit despre viața Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea acestui așezământ monahal: „Moaștele sfintei au fost aduse în jurul anului 1641, în timpul binecuvântatului voievod Vasile Lupu. Acest domnitor a plătit datoria Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol față de turci, iar Patriarhul Partenie I, din acea vreme, i-a oferit acest odor. Se spune în viața sfintei că trei mitropoliți de la Constantinopol au plecat pe Marea Neagră, au ajuns la Galați și apoi au mers spre nord, până la Iași, unde moaștele au fost așezate în Biserica «Sfinții Trei Ierarhi». Însă, chiar înainte de a fi aduse moaștele aici, Sfânta Parascheva era deja cinstită de români”.
În cadrul slujbei, diaconul Viorel Nelu Velea a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Fădimac din Protopopiatul Lugoj.
La final a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru părinții Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Credincioșii prezenți au primit apoi pachete cu mâncare din partea obștii monahale. Duminică, 13 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a binecuvântat cu agheasmă lucrările realizate la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a Parohiei Bencecu de Jos din Protopopiatul Timișoara 2. În ultimii ani, la biserica din Bencecu de Jos au fost executate ample lucrări de reparații capitale, consolidare și finisaje precum: refacerea turnului și acoperișului bisericii; montarea ușilor din lemn de stejar și lucrări de subzidire și consolidarea centurii cu fibră de carbon și mortar structural. De asemenea, în interior catapeteasma a fost restaurat cu foiță de aur. În semn de apreciere pentru aceste realizări, preotul paroh Vasile Viorel Mînea a primit din partea ierarhului rangul de iconom. Biserica Parohiei Bencecu de Jos, închinată Sfântului Ierarh Nicolae, a fost construită în anul 1899, ne-a transmis pr. Caius Andrașoni.