Zile de doliu pentru martirii timişoreni
Eroii Revoluţiei de la Timişoara au fost comemoraţi în oraşul martir şi anul acesta printr-o serie de evenimente religioase şi civile la care au participat familiile victimelor, reprezentanţi ai Bisericii, ai autorităţilor publice şi ai asociaţiilor de revoluţionari.
Evenimentele dedicate Revoluţiei de la Timişoara au început pe 16 decembrie, când în şedinţa festivă a Consiliului local au fost evocate momentele importante ale Revoluţiei române.
Au participat organizaţiile de revoluţionari din municipiu, membrii Consiliului local, primarul oraşului, prefectul judeţului şi preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, din partea Centrului eparhial a fost delegat Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.
Evenimentul a debutat cu intonarea Imnului Naţional, apoi un grup de colindători din Ţara Făgetului a interpretat un buchet de colinde tradiţionale.
După şedinţă, manifestările organizate de Asociaţia Luptătorilor din Timişoara Arestaţi în Revoluţie (ALTAR) au continuat la Opera Română din Timişoara, la care au luat parte corul Facultăţii de Teologie din Timişoara şi Ansamblul folcloric profesionist „Banatul“.
Întâlnirea a debutat cu Rugăciunea Domnească rostită de părintele Ionel Popescu, vicar eparhial, şi cu un moment de reculegere în memoria celor căzuţi în decembrie 1989. După spectacol, cei prezenţi au ieşit în Piaţa Operei, unde au aprins câteva sute de candele pentru sufletele celor ce s-au jertfit la Timişoara.
Evenimentele dedicate eroilor din 1989 au continuat în importanta zi de 17 decembrie la Catedrala mitropolitană din Timişoara, unde a fost săvârşită slujba Parastasului pentru victimele de la Timişoara de către părintele Ionel Popescu, vicar-administrativ, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La eveniment au fost prezenţi urmaşii eroilor din Revoluţie, autorităţi locale şi judeţene, profesori şi studenţii Facultăţii de Teologie, precum şi numeroşi timişoreni care au dorit să cinstească memoria celor căzuţi pentru libertate.
La finalul slujbei, părintele vicar a rostit un cuvânt în care a evocat jertfa eroilor timişoreni, îndemnând totodată să nu îi uităm niciodată pe cei ce şi-au dat viaţa pentru ca noi să fim liberi astăzi.
„În decembrie 1989 şi la început de ianuarie 1990 au depus jertfă pe altarul neamului mulţi eroi martiri care au plătit cu viaţa pentru a ne reda libertatea, demnitatea, speranţa într-o viaţă nouă şi posibilitatea de a ne exprima fără teamă credinţa noastră în Dumnezeu. La data de 15 decembrie 1989, în Piaţa Maria din Timişoara s-a aprins scânteia Revoluţiei române care a scos în stradă milioane de oameni, tineri şi vârstnici, bărbaţi, femei şi copii, muncitori şi intelectuali, studenţi, elevi, dar şi slujitori ai Bisericii, şi care a dus nu numai la căderea unui dictator, ci la căderea întregului sistem comunist ateu adus pe tancurile Armatei Roşii“, a spus părintele vicar administrativ Ionel Popescu.
După slujba religioasă, la monumentul din faţa catedralei au fost depuse coroane de către reprezentanţii Mitropoliei Banatului, ai Primăriei, ai Prefecturii, ai Consiliului Judeţean şi ai Asociaţiei de revoluţionari.
Participanţii la aceste ceremonii s-au deplasat la Cimitirul Eroilor, unde a avut loc o slujbă de pomenire, evenimentul încheindu-se la Cimitirul Săracilor din Timişoara, unde au fost depuse coroane.
Seara, în amintirea eroilor Revoluţiei din 1989, sute de timişoreni au venit pe treptele Catedralei mitropolitane şi au aprins candele în memoria eroilor martiri.