Zile de pelerinaj cu Cinstitul Brâu al Maicii Domnului în Bucureşti
Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia a revenit la începutul acestei veri în România, aducând binecuvântare şi bucurie pentru credincioşii şi pelerinii din Capitală. În perioada 30 mai - 4 iunie, cinstitul odor a fost aşezat spre închinare la Parohia „Sfântul Ilie”-Ghencea, în ultima zi a pelerinajului poposind, preţ de câteva ceasuri, la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti.
În contextul Anului omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor, Parohia „Sfântul Ilie”-Ghencea din Protopopiatul Sector 5 Capitală a găzduit în perioada 30 mai - 4 iunie Cinstitul Brâu al Maicii Domnului adus, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de o delegaţie de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia.
Programul liturgic şi cultural pregătit de parohia bucureşteană pentru aceste zile de binecuvântare, când Brâul Maicii Domnului a fost aşezat spre închinare, a fost unul bogat, cuprinzând săvârşirea zilnică a Sfintei Liturghii şi a Tainei Sfântului Maslu, precum şi o serie de conferinţe cu tematică medicală susţinute de medici specialişti. Cu acest prilej, luni, 3 iunie, Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale a susţinut în biserica parohiei un concert de cântări bizantine.
În ultima zi a pelerinajului, racla cu Cinstitul Brâu al Maicii Domnului a fost adusă la orele dimineţii şi aşezată spre închinare în curtea Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti, în acest timp, în capela instituţiei medicale, un sobor de preoţi săvârşind Sfânta Liturghie şi Taina Sfântului Maslu.
Părintele Cristian Colibă, slujitor al sfântului lăcaş din incinta institutului medical bucureştean, a vorbit cu acest prilej despre importanţa credinţei în procesul de tratare şi vindecare a celor suferinzi: „În spital este nevoie de credinţă, este nevoie de preot. Nu doar bolnavii şi aparţinătorii, ci şi întregul personal medical şi cel auxiliar au nevoie de credinţă, să ştie că în curtea acestui institut, unde ne confruntăm cu atât de multă suferinţă şi boală, este mereu un preot care are grijă de ei sufleteşte. Astăzi, avem binecuvântarea Maicii Domnului, care este mereu cu noi. Toţi căutăm vindecare, toţi avem nevoie de nădejdea şi întărirea aduse de Maica Domnului”.
De asemenea, dr. Beatrice Mahler, managerul instituţiei medicale, ne-a vorbit despre importanţa acestui pelerinaj pentru personalul institutului, dar şi pentru pacienţii trataţi aici: „Atât personalul medical, cât şi pacienţii au aşteptat cu mare emoţie această zi. Considerăm că toţi cei aflați în suferinţă, nu doar cei din acest institut, atunci când sunt pe patul de spital, când sunt singuri cu problemele lor şi se gândesc poate pentru prima dată în viaţă la sine ca la o persoană trecătoare, prima dată cer ajutorul de la Maica Domnului şi de la Domnul Iisus Hristos. Acest moment nu poate să ofere decât speranţă şi încredere celor care sunt în suferinţă, că nu sunt singuri şi că dincolo de noi doctorii, care suntem lângă ei, Cineva de Sus îi veghează”.