Zile de rugăciune la hramul orașului Piatra Neamț

Un articol de: Flavius Popa - 24 Iunie 2026

An de an, ziua de 24 iunie reprezintă pentru credincioșii din Piatra Neamț o binecuvântată sărbătoare, cu prilejul cinstirii hramului orașului: Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Miercuri dimineață, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, pe esplanada din fața Bisericii „Sfântul Ioan Domnesc”.

Manifestările dedicate cinstirii Înaintemergătorului Domnului au început marți seară, cu săvârșirea Vecerniei pe platoul Curţii Domneşti. La slujba de seară au fost prezenți Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului. După Vecernie, clericii și credincioșii au mers în procesiune cu sfintele moaște ale bisericii, precum și cu racla cu moaștele Sfântului Cuvios Cleopa de la Sihăstria.

Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul a continuat miercuri dimineață cu oficierea Sfintei Liturghii de către Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, răspunsurile liturgice fiind oferite de Grupul psaltic „Sfântul Gheorghe Pelerinul”.

În cuvântul de învățătură rostit, IPS Teofan a vorbit despre felul cum creștinul de astăzi poate să urmeze Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, împlinind poruncile Domnului:

„Evanghelia de astăzi ne răspunde la această triplă întrebare, descriindu‑i pe părinții Sfântului Ioan Botezătorul, Zaharia și Elisabeta. Sunt reprezentați ca oameni temători de Dumnezeu și care împlineau fără prihană poruncile Domnului. Așadar, cel binecuvântat, răscumpărat și cercetat de Dumnezeu, cel îmbrăcat în armele luminii, cel îmbrăcat în Iisus Hristos, este cel care se teme de Dumnezeu și împlinește poruncile Lui. Pentru aceasta, Sfinții Zaharia și Elisabeta au născut un asemenea fiu, descris de Domnul Hristos ca fiind „cel mai mare om de pe pământ, născut din bărbat și femeie”, proroc care a anunțat venirea Domnului Hristos și singurul care l‑a întâlnit față către față de Mântuitorul Hristos. Este omul care a rostit acest minunat cuvânt: „Se cuvine ca El să crească și eu să mă micșorez”.

Împlinirea poruncilor lui Dumnezeu este atât de importantă încât condiționează ascultarea rugăciunii noastre de către Dumnezeu, căci mărturisește un bătrân al pustiei: „Cel care dorește ca Dumnezeu să‑i asculte rugăciunile, să împlinească poruncile Lui. Celui care nu împlinește poruncile Domnului, Dumnezeu nu‑i ascultă rugăciunile”, pentru că porunca Domnului împlinită înseamnă a te uni cu Dumnezeu.

Noi suntem chemați să ne împărtășim cu El în mai multe feluri, și în mod principal în trei feluri: cu Trupul și Sângele Domnului Hristos la Euharistie, prima formă și cea mai importantă a împărtășirii noastre cu Dumnezeu, cea de‑a doua este citirea Scripturii și a scrierilor sfinte, prin care ne împărtășim cu voia lui Dumnezeu, și cea de‑a treia formă este împlinirea virtuților, căci spune cu tărie Sfântul Maxim Mărturisitorul, cu multe veacuri în urmă, că „Domnul Hristos este cuprins în taina virtuților, cele esențiale fiind credința, nădejdea și dragostea”.

În timpul în care credincioșii au primit Sfintele Taine, Grupul „Floare de Colț” al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, coordonat de prof. Georgiana Carmina Șerban Axinte, a interpretat o serie de pricesne închinate Sfântului Ioan Botezătorul și Sfântului Gheorghe Pelerinul, patronii spirituali ai orașului, oferindu‑le totodată celor prezenți sânziene.

„Astăzi trăim un moment de aleasă bucurie duhovnicească pentru că se împlinesc 15 ani de când Părintele Mitropolit, după ce am primit această ascultare de slujire, împreună cu părintele Ciprian Timofte, la această biserică, a rânduit ca în ajunul sărbătorii să fie aduse, an de an, sfinte moaște spre cinstire și închinare și ne‑a binecuvântat ca la sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul să avem această slujbă atât de frumoasă, în sobor. De 528 de ani, Înaintemergătorul Domnului este mijlocitor la tronul Preasfintei Treimi pentru această biserică - ctitorie voievodală ștefaniană - pentru locuitorii creștini ortodocși ai municipiului Piatra Neamț și, nu în ultimul rând, pentru enoriașii acestei sfinte biserici”, a afirmat în cuvântul său de mulțumire părintele paroh Dan Ovidiu Cojan.