Zile de rugăciune și bucurie la Mănăstirea Vasiova din Caraș‑Severin

Un articol de: Darius Herea - 21 Iulie 2022

La praznicul Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, mai multe lăcașuri de cult din Eparhia Banatului de Munte și-au cinstit ocrotitorul. Printre acestea se numără Catedrala Episcopală din Caran­sebeș, schiturile de pe Muntele Mic și Semenic și Mănăstirea „Sfântul Ilie de la Izvor” din Bocșa Vasiova, unde Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a poposit zilele trecute.

Bucuria duhovnicească a început la Vasiova încă din ajun, 19 iulie, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, săvârșind slujba Vecerniei cu Litia. În continuare, au fost săvârșite Utrenia, Acatistul și Paraclisul Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul și rugăciuni de dezlegare, iar, după miezul nopții, Sfânta Liturghie.

A doua zi, praznicul a continuat cu sfințirea apei și cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, urmate de Sfânta Liturghie arhierească. După tradiție, la final, credincioșii au fost chemați la agapa frățească.
„Sfântul Ilie este pomenit de preoții și credincioșii din eparhia noastră în mod cu totul deosebit în fiecare an și foarte mulți cre­dincioși lasă grijile lumești și vin la sfintele biserici, și îndeosebi la sfintele mănăstiri, în procesiuni, în pelerinaje și se roagă Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul pentru ca tot poporul să se întoarcă pe calea cea bună, căci Ilie a întors poporul lui Israel pe calea cea bună, pe calea Dumnezeului Celui adevărat, a Dumnezeului Celui viu”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

La eveniment au participat auto­­rități centrale, județene și locale, dar și mulți credincioși. De asemenea, au fost prezenți și nu­meroși tineri, membri ai Asociației Tineri­lor Ortodocși din Banatul de Munte.
În prezent, mănăstirea este îndrumată de monahia stavroforă Varvara Sântiuan. Vieţuitoarele se ostenesc cu grădinăritul, apicultura, ateliere de pictură şi croitorie, această mănăstire fiind o oază de spiritualitate şi duhovnicie în Episcopia Caransebeşului. O evlavie deosebită acordată de pelerini şi închinători Mănăstirii Vasiova, care se mai numeşte „Mănăstirea Sfântului Ilie de la Izvor”, se datorează existenţei unui izvor de apă cu puteri miraculoase.