Zile de sărbătoare în Arhiepiscopia Craiovei
În Duminica a 20-a după Rusalii, 8 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a resfințit Biserica „Sfântul Nicolae” a Parohiei Corobăile, Protoieria Târgu Jiu Sud, județul Gorj. În ajun, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova. În patrimoniul sacru al catedralei se află moaștele Sfinților Mari Mucenici Serghie și Vah, pomeniți în data de 7 octombrie.
După slujba de târnosire a bisericii Parohiei Corobăile, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ne-a transmis părintele Teodor Marcu.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a tâlcuit Evanghelia rânduită, ce relatează învierea fiului văduvei din Nain: „Dacă avem credință și curaj, Dumnezeu întotdeauna răspunde la rugăciunile noastre. Dumnezeu nu este supus slăbiciunilor omenești și ne dăruiește tot ceea ce ne dorim, cu o singură condiție: anume să fie spre folosul sufletului nostru. Atunci când Hristos îl înviază pe tânăr, îi spune: «Scoală-te!», ceea ce vrea să însemne că moartea noastră nu este o dispariție totală. Nu dispărem când murim, ci este numai o trecere din lumea aceasta în lumea cea veșnică, urmând ca la Judecata de Apoi să înviem și trupurile să se unească cu sufletele noastre. Mântuitorul Hristos ne arată că El este Învierea, Viața și Odihna noastră”.
La momentele rânduite ale slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu l-a hirotonit pe diaconul Mihai-Robert Petrescu întru preot pe seama Catedralei Mitropolitane din Craiova, iar pe teologul Mihai Jilcovici l-a hirotonit întru diacon pe seama Parohiei Ionești, Protoieria Târgu Jiu Sud.
La final, părintele paroh Dragoș Daniel Negomireanu a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor, iar mai mulți binefăcători au primit gramate chiriarhale.
Sâmbătă, 7 octombrie, în ziua de pomenire a Sfinților Mari Mucenici Serghie și Vah, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova. Sărbătoarea a început vineri, 6 octombrie, cu slujba Privegherii în cinstea celor doi sfinți, urmată de tradiționala procesiune în jurul catedralei cu racla ce adăpostește cinstitele lor moaște, ne-a transmis părintele Teodor Marcu.
În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Constantin Iliuță a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Târgul de Afară, din Protoieria Craiova Nord, județul Dolj. La finalul slujbei, pentru activitatea pastoral-administrativă, părintele pensionar Ion Iliuță a primit rangul de iconom stavrofor.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu a amintit de bucuria de a avea în Craiova, spre închinarea credincioșilor, moaștele Sfinților Serghie și Vah.