Zilele Bisericii, la Dresda
Predica de pe munte a Mântuitorului Iisus Hristos este pentru toţi creştinii un izvor de învăţătură şi model de înţelegere a vieţii. Referindu-se la bine-cunoscutul verset "Că acolo unde este comoara ta, acolo este şi inima ta" (Matei 6,21), preluat ca slogan, reprezentantul Bisericii Luterane din Germania, Katrin Göring-Eckardt, a deschis la 1 iunie lucrările celei de-a 33-a ediţii a Zilei Bisericii germane, în oraşul Dresden.
De mai bine de jumătate de secol, creştinii luterani din Germania organizează o dată la doi ani, în preajma sărbătorii Înălţării Domnului, manifestările intitulate "Ziua Bisericii" (Kirchentag). Această festivitate bienală a fost gândită încă de la primele ediţii ale ei ca un mijloc de a face mai puternic simţită activitatea bisericească într-o lume din ce în ce mai secularizată. Pe lângă obişnuitele slujbe şi rugăciuni din biserici, cu această ocazie au loc în pieţele oraşului-gazdă, în săli de conferinţă, în corturi special amenajate sau pur şi simplu pe stradă conferinţe pe teme religioase, concerte, prezentări de carte, seminarii pe teme biblice, dar mai ales dezbateri referitoare la problemele creştinismului actual.
Cea de-a 33-a ediţie a Zilelor Bisericii Evanghelice din Germania, organizată anul acesta în oraşul de pe malul Elbei, a fost concepută ca o oportunitate de a regândi propria identitate religioasă şi de retrezire la creştinism a unei lumi secularizate, aşa cum a afirmat preşedintele responsabil cu desfăşurarea acestor manifestări, Katrin Göring-Eckardt.
La manifestaţiile creştine de la Dresden sunt aşteptaţi peste 100.000 de participanţi permanenţi (înscrişi) şi numeroşi alţi invitaţi, care vor lua parte la cele peste 2.200 de activităţi cu caracter religios şi social, între zilele de 1 şi 5 iunie.
Citatul biblic ales ca slogan în acest an trimite automat la întrebarea, ce anume este cel mai important pentru creştini şi dacă lucrul care îi uneşte este comoara pământească sau cea din cer. La această provocare a lumii contemporane va încerca să răspundă pe data de 2 iunie, de la o tribună montată în centrul oraşului, preşedintele Consiliului Bisericii Evanghelice din Germania (EKD), Nikolaus Schneider, alături de alţi invitaţi.
Biserica Ortodoxă este şi ea reprezentată la acest eveniment, printr-o prelegere despre importanţa dialogului ecumenic, susţinută sâmbătă, 4 iunie, în sala de conferinţe a Bisericii Evanghelice din Dresda, de către IPS Mitropolit Augoustinos, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice şi preşedintele conferinţei ortodoxe din Germania. (Dumitru-Mitruţ Popoiu)