Zilele cărţii ortodoxe în Franţa
Între 17 şi 18 februarie, la Paris, sub înaltul patronaj al Adunării Episcopilor Ortodocşi din Franţa, se vor desfăşura "Zilele cărţii ortodoxe în Franţa". Evenimentul este organizat de site-ul Orthodoxie.com, în parteneriat cu Editions du Cerf, compania de asigurări Mutuelle Saint-Christophe şi săptămânalul "La Vie". Evenimentul va avea loc la sediul companiei de asigurări de lângă Val-de-Grâce (277, rue Saint-Jacques, Paris 5e). Standuri de cărţi şi reviste, şedinţe de autografe, mese rotunde, conferinţe, concerte, proiecţii vor marca prezenţa activă a ortodoxiei în Franţa - anunţă portalul citat. Sunt aşteptate edituri reprezentative pentru cultura ortodoxă europeană, personalităţi ale vieţii culturale laice şi bisericeşti, scriitori.