Zilele credinţei şi culturii continuă la Caraş-Severin

Un articol de: Gheorghe Cristian Popa - 13 Aprilie 2010

Acţiunile religioase, culturale şi artistice, reunite sub genericul "Zilele credinţei şi culturii în Caraş-Severin" - ediţia a IV-a, continuă în Episcopia Caransebeşului.

Manifestările sunt organizate de Episcopia Caransebeşului, cu binecuvântarea PS Lucian, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte, al Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi al Primăriei municipiului Caransebeş. "Manifestările au debutat prin slujirea Sfintei Liturghii în Duminica Tomii, pe esplanada noii Catedrale episcopale din Caransebeş. După încheierea slujbei, a avut loc deschiderea Rugii Caransebeşului. Cuvântul festiv al primarului Ion Marcel Vela a fost urmat de o suită de dansuri populare din Banatul Montan, cu aportul unor ansambluri folclorice şi de dansuri populare din Caransebeş, Borlova, Armeniş, Bolvaşniţa şi Vârciorova şi din Banatul sârbesc", ne-a spus arhid. Casian Ruşeţ. În cadrul manifestărilor care se vor încheia pe 18 aprilie se organizează şi pelerinaje la principalele obiective religioase şi turistice din Caraş-Severin.