Zilele Culturale „Constantin Brâncoveanu”
Evenimentul organizat în premieră în comuna din judeţul Braşov au deschis sărbătoarea hramului de la Mănăstirea „Brâncoveanu”. Manifestările au fost încununate de sfinţirea şi inaugurarea a două monumente din centrul localităţii de la poalele Munţilor Făgăraş, precum şi a mai multor icoane noi de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” - Răsăriteană.
Slujbele religioase au fost oficiate de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, şi un sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte protopopul de Făgăraş I, Marcel Dobrea, protopopul de Făgăraş II, Ion Tărcuţă, şi slujitori ai sfintelor altare de la bisericile parohiale din Sâmbăta de Sus şi satele apropiate. Ierarhii au sfinţit icoanele Maicii Domnului, ale Sfântului Constantin Brâncoveanu şi ale Sfântului Visarion Sarai de la biserica amintită, realizate în mozaic. Mai apoi, au fost inaugurate şi sfinţite bustul Sfântului Constantin Brâncoveanu şi monumentul eroilor din centrul localităţii, fiind prezenţi primarul comunei Sâmbăta de Sus, Vasile Andreaş, autorităţi locale, precum şi numeroşi săteni, mulţi dintre ei fiind înveşmântaţi în straie populare. La sfârşitul slujbei de sfinţire, IPS Mitropolit Laurenţiu a oferit acte de cinstire preotului Marcel Ivaşcu, Adunării şi Consiliului parohiale de la Sâmbăta de Sus-Răsărit, precum şi primarului Vasile Andreaş şi Consiliului local.
În cuvântul de la final, Părintele Mitropolit a vorbit despre cinstirea cuvenită Sfântului Constantin Brâncoveanu, cel care a trecut munţii şi a ctitorit în Transilvania sfinte locaşuri, iar mai apoi a amintit de datoria de a ne comemora eroii neamului din cele două războaie mondiale.
„Ne bucurăm foarte mult de faptul că v-aţi amintit că sunteţi datori să aveţi o recunoştinţă deosebită faţă de Sfântul Constantin Brâncoveanu. Aţi organizat mai multe manifestări culturale şi duhovniceşti, care au culminat cu aceasta, şi toate sunt legate de praznicul Adormirii Maicii Domnului şi de cel al Sfinţilor Martiri Constantin Brâncoveanu cu cei patru fii ai săi şi sfetnicul Ianache”, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.
„O datorie şi o mândrie”
Primarul Vasile Andreaş le-a mulţumit celor doi ierarhi şi soborului de preoţi pentru prezenţa la sărbătoarea comunei şi le-a oferit oaspeţilor plachete dedicate acestor manifestări culturale şi spirituale.
„Dezvelirea celor două monumente din centrul satului este un motiv de mândrie, dar şi o datorie a noastră a sâmbetenilor. Suntem onoraţi să-i avem în mijlocul nostru pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu, pe Preasfinţitul Părinte Episcop Ilarion Făgărăşanul şi un sobor de preoţi, cărora le mulţumim pentru participarea la sărbătoarea noastră”, a spus primarul comunei.
Sărbătoarea s-a încheiat cu balada lui Brâncoveanu, interpretată de corul de femei din Sâmbăta de Sus. Din programul Zilelor Culturale desfăşurate în perioada 10-16 august amintim vernisarea expoziţiilor de carte, fotografie şi port popular, filmele documentare şi lecţiile de istorie despre viaţa Sfântului Constantin Brâncoveanu, atelierele de literatură, recitalul de muzică bizantină, precum şi târgul de obiecte şi produse tradiţionale organizat în zona turistică a comunei făgărăşene.