Zilele educației ortodoxe la Timișoara

Un articol de: Pr. Marius Mircia - 30 Septembrie 2017

În perioada 26-30 septembrie 2017 se desfășoară la Timișoara Zilele educației ortodoxe, eveniment ajuns la cea de a VI-a ediție. Acesta s-a adresat atât copiilor de grădiniță, elevilor din ciclurile primar și gimnazial, cât și cadrelor didactice, părinților şi bunicilor. Evenimentul a fost organizat de Școala Gimnazială „Sfântul Antim Ivireanul” în parteneriat cu Grădinița „Troița”, Universitatea de Vest - Facultatea de Educație Fizică și Sport și Asociația Prologos, iar invitatul special al acestor zile a fost Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului.

Evenimentul a debutat marți, 26 septembrie, cu activități închinate Sfântului Ioan Evanghelistul, ocrotitorul grădiniței și al Asociației Prologos, iar miercuri, 27 septembrie, au fost activități închinate Sfântului Antim Ivireanul, ocrotitorul școlii.

Ziua de joi, 28 septembrie, a fost una specială, prin faptul că în mijlocul elevilor, părinților și profesorilor de la Școala „Sfântul Antim Ivireanul” a poposit Înalt­preasfințitul Părinte Mitropolit Ioan, care a purtat un dialog cu cei prezenți despre educația și creșterea armonioasă a copilului.

„M-am adresat elevilor, părin­ților și în special profesorilor, cărora le-am sugerat ca prin lecțiile predate să dezvolte mintea copiilor; să nu se rămână la o simplă memorare, ci să aibă în vedere aspectul practic, modul cum aceste cunoștințe dobândite sunt folosite în viață. Școala nu se termină doar cu o diplomă, ci este începutul veșniciei, pentru că Domnul Hristos, atunci când a viețuit pe acest pământ, a întemeiat o școală a veșniciei; omul nu își termină studiile lui de cunoaștere odată cu ultima diplomă, de aceea Hristos a întemeiat Biserica, care este o școală a veșniciei. În acest sens, am putea spune că, la școală, suntem în pridvorul școlii veșniciei întemeiate de Hristos Domnul”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan.

Zilele educației ortodoxe continuă și astăzi, 30 septembrie, când sunt prevăzute activități sportive pentru copiii de la Grădinița „Troița” și ateliere practice și creative cu elevii școlii. Copiii au fost invitați la următoarele ateliere: jocuri de gândire, scriere creativă, povești de viață, atelier creativ de reasamblat povești și un atelier pentru părinți intitulat „Școala familiei”. Toate aceste activități și acțiuni au fost programate să fie desfă­șurate la sediul școlii și al grădiniței.

„Noutatea acestei ediții a constat în faptul că elevi de gimnaziu de la Școala «Sfântul Antim Ivireanul» au fost implicați în buna desfășurare a evenimentelor, în calitate de voluntari. Acest aspect îi ajută să fie mai responsabili în derularea unor proiecte educaționale”, a precizat Ioana Popescu, director de promovare al Școlii Gimnaziale „Sfântul Antim Ivireanul”.

Şcoala Gimnazială „Sfântul Antim Ivireanul” este o școală autorizată pentru ciclurile primar și gimnazial, fiind un proiect al Asociaţiei Prologos în parteneriat cu Arhiepiscopia Timişoarei şi funcţionând cu binecuvântarea chiriarhului Banatului, a Înalt­prea­sfințitului Părinte Ioan, și a Preasfințitului Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.

„Este o mare bucurie că Părintele Mitropolit a fost în mijlocul copiilor, elevilor și profesorilor școlii pentru că ne aduce multă pace și întotdeauna ne-a sprijinit în demersul nostru educațional, atât prin sfaturile sale, cât și prin purtarea întregului nostru colectiv în rugăciunile Înaltpreasfinției Sale”, a specificat prof. Adela Panait, directoarea Școlii Gimnaziale „Sfântul Antim Ivireanul” din Timișoara.

Misiunea acestei școli este de a crește generații viitoare de tineri cu o educație temeinică, fundamentată pe valori creștin-ortodoxe, puternici și dornici să înfăptuiască binele în propria familie, la locul de muncă și în comunitate.