„Zilele educaţiei religioase în Episcopia Caransebeşului”

Un articol de: Arhid. Pavel Canea - 01 Iunie 2016

Pe parcursul a trei zile, 1-3 iunie, în orașele Caransebeș și Reșița, din județul Caraș Severin, are loc evenimentul „Zilele educației religioase în Episcopia Caranse­beșului”, organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, chiriarhul locului. Tinerii și copiii vor participa la trei concursuri care au ca scop să promoveze și să impulsioneze cântarea bisericească, lecturarea Sfintei Scripturi și tradițiile naționale românești. Astfel că astăzi, 1 iunie, ora 16:00, Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș va găzdui primul concurs, intitulat „Tinerii să ­laude numele Domnului”, în cadrul căruia coruri din Caranse­beș, Buchin, Glimboca, Bocșa Montană, Reșița, Răcăș­dia, Topleț și Moldova Nouă vor prezenta pricesne și cântări bisericești. În debutul acestuia vor fi premiați elevii care au obținut rezultate bune și foarte bune la Olimpiada de Religie. Cel de-al doilea concurs, „Să citim și să înțelegem Sfânta Scriptură”, va avea loc joi, 2 iunie, ora 16:00, la Liceul de Artă „Sabin Păuța” din Reșița. Concursul se va desfășura pe două secțiuni. Prima secțiune va fi dedicată elevilor din ciclul gimnazial, clasele V-VIII, iar a doua secțiune va fi dedicată elevilor de liceu, clasele IX-XII, și va reuni grupuri de tineri din școlile aflate pe teritoriul eparhiei. Proba va consta în oferirea răspunsului la un set de 20, respectiv 30 întrebări din Mica Biblie.

„Să ne păstrăm portul, graiul și tradițiile” este cel de-al treilea concurs ce se va desfășura în Sala de spectacole a Casei de Cultură „George Suru” din Caran­sebeș, vineri, 3 iunie, ora 16:00. În deschidere va fi vernisată expoziția „Lumina Învierii în sufletul copiilor”, realizată de elevi de la Școala de Muzică și Arte Plastice din Caransebeș, sub ­coordonarea doamnei profesoare Nicoleta Cosma.