Zilele Facultăţii de Medicină Veterinară

Data: 15 Mai 2026

În campusul „Veterinară - Cotroceni” se va desfăşura, în perioada 15-16 mai, evenimentul „Zilele Facultăţii de Medicină Veterinară”, la care sunt invitaţi să participe toţi iubitorii de animale, studenţii, familiile şi cei interesaţi de domeniul veterinar. Vor avea loc cursuri şi întâlniri educative susţinute de cadre didactice ale facultăţii şi invitaţi speciali. Profesioniştii în medicina veterinară vor împărtăşi din experienţa lor şi vor răspunde întrebărilor participanţilor pe teme precum îngrijirea şi nutriţia animalelor, deparazitarea, vaccinarea şi prevenirea bolilor, se arată într-un comunicat citat de Agerpres. Evenimentul va cuprinde şi demonstraţii de dresaj canin şi ecvestru, activităţi artistice şi recreative pentru toate vârstele. (O.N.)