„Zilele Hramului“ la Biserica „Sf. Constantin şi Elena“ din Sibiu
Ediţia din acest an a sărbătorilor dedicate hramului bisericii sibiene a fost marcată de împlinirea a 20 de ani de la punerea pietrei de temelie a lăcaşului de cult. În perioada 15-21 mai, în fiecare seară, la biserică au fost oficiate slujbe religioase, urmate de dialoguri duhovniceşti cu diferiţi invitaţi.
Cea de-a XIII-a ediţie a "Zilelor Hramului" de la Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Sibiu a debutat sâmbătă, 15 mai, când a fost adusă racla cu moaşte de la Catedrala mitropolitană şi s-a oficiat slujba Vecerniei. Duminică, 16 mai, după Sfânta Liturghie, a avut loc o adunare a Oastei Domnului, iar părintele prof. Vasile Mihoc a fost invitatul serii duhovniceşti. Programul liturgic a continuat şi în următoarele zile cu Sfânta Liturghie, iar seara s-a oficiat slujba Vecerniei. Invitaţii serilor duhovniceşti au fost părintele Simion Săsăujan de la Biserica "Pogorârea Sfântului Duh"- Valea Aurie, protosincelul Macarie Ţuţul, marele Eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Sibiu, Preasfinţitul Andrei Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, şi părintele Savu Popa, consilierul cultural al aceleiaşi instituţii. "Sfinţii nu sunt oameni atipici" Seara duhovnicească organizată miercuri, 19 mai, a fost precedată de slujba Vecerniei oficiată de Preasfinţitul Părinte Andrei Făgărăşeanul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul duhovnicesc, Părintele Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului a vorbit credincioşilor despre sfinţi şi sfinţenie, evidenţiind rolul curăţirii sufletului de patimi. "Sfinţii sunt casnicii lui Dumnezeu, moştenitorii Împărăţiei Cerurilor, prietenii lui Dumnezeu şi mijlocitorii înaintea Preasfintei Treimi. Ei au fost oameni ca noi, trăind pe pământ, dar s-au luptat cu păcatul şi l-au biruit. Sfinţii lui Dumnezeu când au văzut că sunt biruiţi de unele patimi au făcut ceea ce ne spune Evanghelistul Ioan: "Dacă ochiul tău te sminteşte, scoate-l şi aruncă-l afară". Nevoitorii lui Hristos n-au făcut altceva decât să arunce patimile din ei. S-au luptat şi au biruit păcatul. Sfinţii nu sunt oameni atipici. Ei respectă învăţătura Bisericii şi ceea ce Părinţii de la cele şapte Sinoade Ecumenice ne-au lăsat. Sfinţii s-au sfinţit prin Sfintele Taine", a spus Preasfinţitul Părinte Andrei Făgărăşeanul. Sfintele Taine în viaţa creştinului Părintele Andrei Făgărăşeanul a vorbit despre cele şapte Sfinte Taine şi despre importanţa lor pentru viaţa duhovnicească a fiecărui creştin. "Nu ne putem sfinţi viaţa decât prin Sfintele Taine. Fiecare Sfântă Taină are un rol deosebit în viaţa noastră. La Botez, facem prin naş un legământ că vom păstra credinţa neîntinată. În apa Botezului ne-am curăţat de păcatul strămoşesc şi am devenit oameni noi, curaţi. Apoi, am fost pecetluiţi cu Taina Mirungerii prin rostirea formulei "Pecetea Darului Duhului Sfânt". Naşul aduce apoi copilul să-l împărtăşească pentru prima oară", a mai spus Preasfinţitul Părinte Andrei Făgărăşeanul. Cuvântul duhovnicesc a continuat cu explicarea pe scurt a fiecărei Sfinte Taine. "Zilele Hramului" la Biserica din Sibiu se vor termina astăzi, la sărbătoarea hramului, când Sfânta Liturghie şi Acatistul "Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena" vor fi oficiate de un sobor de preoţi şi diaconi condus de Preasfinţitul Episcop-vicar Andrei Făgărăşeanul.