Zilele Liceului Pedagogic „Carmen Sylva“ din Timişoara

Data: 18 Octombrie 2013
În perioada 12-15 octombrie 2013, a avut loc la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva“ simpozionul internaţional „Gândind asemenea, vorbim diferit“, cu ocazia Zilelor Liceului Pedagogic „Carmen Sylva“. În cadrul acestor zile, elevii claselor IX-XII de la profilul vocaţional teologic ortodox din cadrul acestui liceu, însoţiţi de către prof. Anişoara Ioana şi prof. Liliana-Monica Ghera, au dat răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie ce a fost oficiată în ziua de duminică, 13 octombrie, în sala festivă a liceului, de către pr. prof. Dorinel Savescu, care a ţinut la momentul potrivit şi cuvântul de învăţătură. Au participat directorii instituţiei, prof. Ionuţ Cristescu şi prof. Elena Jebelean, cadrele didactice care predau la acest liceu, precum şi unii dintre părinţii elevilor liceului.  
 
La fiecare sărbătoare în perioada unui an şcolar, elevii claselor IX-XII de la profilul vocaţional teologic ortodox, din cadrul Liceului Pedagogic „Carmen Sylva“, participă la Sfânta Liturghie la una din bisericile din oraş. În data de 14 octombrie, au participat şi au cântat la Sfânta Liturghie ce s-a oficiat la Biserica Studenţilor cu hramul „Buna Vestire“, unde a slujit părintele paroh Marius-Eugen Ioana, care a rostit un frumos cuvânt de învăţătură şi care, la sfârşitul slujbei, a mulţumit profesorilor şi elevilor pentru jertfa de a fi prezenţi la slujbă, precum şi pentru intonarea răspunsurilor şi a pricesnelor din cadrul Sfintei Liturghii, profesorii şi elevii fiind invitaţi de către părintele paroh să participe la sfintele slujbe care se oficiază la această biserică, ori de câte ori va fi posibil. După oficierea slujbei, profesorii şi elevii au participat şi la agapa creştină de pe platoul din faţa lăcaşului de cult. (Prof. Florin-Nicolae Şincari)