Zilele „Mitropolit Visarion Puiu“, ediţia a XX-a
Timp de trei zile, la Roman, Paşcani şi Neamţ se vor organiza Zilele „Mitropolit Visarion Puiu“. Evenimentele din acest an marchează 70 de ani de la nedreapta condamnare la moarte a ierarhului şi 137 de ani de la naşterea sa.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la Roman, Paşcani şi Neamţ se va desfăşura cea de-a XX-a ediţie a Zilelor „Mitropolit Visarion Puiu“. Anul acesta, manifestările sunt organizate sub genericul „70 de ani de la condamnarea la moarte a Mitropolitului Visarion Puiu“. Programul manifestării va începe astăzi, 26 februarie 2016, la Paşcani, şi vor continua în Sala Unirii a Muzeului de Istorie din Roman, de la ora 14:00, prin susţinerea comunicărilor ştiinţifice. „Comunicările şi mărturiile din opera şi arhiva Mitropolitului Visarion Puiu vor fi prezentate de cercetători, istorici, arhivari, preoţi şi profesori din ţară şi străinătate. Vom porni într-un pelerinaj pe urmele Mitropolitului Visarion Puiu la Paşcani, Betleemul vrednicului ierarh, şi la Neamţ. La Paşcani, vom poposi mai întâi la Biserica «Sfinţii Voievozi», iar apoi ne vom îndrepta spre Colegiul «Mihail Sadoveanu» din Paşcani. Aici ne vom întâlni cu şcolarii olimpici ai acestei instituţii de învăţământ şi vom marca astfel 137 de ani de la naşterea lui Visarion Puiu. Vor participa invitaţii noştri de seamă, care vor dialoga cu tinerii olimpici la disciplinele română şi religie, astfel încât să-l facem cunoscut pe Visarion Puiu în localitatea sa natală. Mâine, 27 februarie 2016, vom ajunge la casa memorială a Mitropolitului Visarion Puiu de la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamţ. De asemenea, vom poposi în biserica Mănăstirii Neamţ şi la gropniţa aşezării monahale“, a relatat pr. Florin Ţuscanu, preşedintele Asociaţiei „Mitropolit Visarion Puiu“. Duminică, 28 februarie 2016, oaspeţii prezenţi la simpozion vor participa la Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Roman. În catedrala romaşcană şi în biserica Parohiei Trifeşti, judeţul Neamţ, se va săvârşi Parastasul pentru Mitropolitul Visarion. În după-amiaza zilei de duminică va fi organizat un tur la principalele biserici din oraşul Roman.