„Zilele Mitropolit Visarion Puiu“, ediţia a XXI-a
Mitropolitul Visarion Puiu este omagiat în aceste zile la Paşcani, Mănăstirea Neamţ şi Roman. Manifestările marchează 75 de ani de la numirea şi instalarea ierarhului ca Şef al Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria şi Mitropolit al Odesei.
La Paşcani au debutat ieri „Zilele Visarion Puiu“, ediţia a XXI-a, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Ieri-dimineaţă, a avut loc un pelerinaj pe urmele lui Visarion Puiu la Paşcani, locul unde s-a născut ierarhul în urmă cu 138 de ani. La Biserica „Sfinţii Voievozi“ din Paşcani s-a oficiat Parastasul pentru marele ierarh. Rugăciuni de pomenire s-au înălţat şi la troiţa din cartierul Fântânele din Paşcani, unde a avut loc şi un program cultural-religios şi o expoziţie foto-documentară. Colegiul Naţional „Mihail Sadoveanu“ - Paşcani a găzduit apoi o întâlnire cu elevii, urmată de dialog cultural şi de evocari. În acelaşi timp, participanţii la simpozion au făcut un tur al oraşului Paşcani, în cadrul căruia s-a vizitat casa în care s-a născut Mitropolitul Visarion Puiu. Astăzi, 25 februarie 2017, va avea loc pelerinajul „Pe urmele lui Visarion Puiu la Mănăstirea Neamţ“. Acesta va cuprinde vizitarea Casei memoriale „Visarion Puiu“ de la Vovidenia, iar apoi se va face un popas la gropniţa Mănăstirii Neamţ, unde se află piatra tombală a Mitropolitului Visarion. De asemenea, se va citi o rugăciune la mormântul părintelui profesor Ioan Ivan. Mâine, 26 februarie 2017, participanţii la simpozion vor participa la Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Roman. În cadrul slujbei vor fi înălţate rugăciuni pentru Mitropolitul Visarion Puiu. De la ora 12:00, în Biserica „Sfântul Nicolae“ a Parohiei Trifeşti, Protopopiatul Roman, judeţul Neamţ, se va săvârşi slujba Parastasului pentru Mitropolitul Visarion Puiu, urmată de evocări. În Sala Unirii a Muzeului de Istorie din Roman va avea loc Simpozionul internaţional „Visarion Puiu - 75 de ani de la numirea şi instalarea sa ca Şef al Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria şi Mitropolit al Odesei“. De asemenea, se va organiza sesiunea de comunicări ştiinţifice, cu participarea invitaţilor din ţară şi străinătate, şi se va face o prezentare de carte. Manifestările se vor încheia cu expoziţia documentară „In memoriam - Visarion Puiu“ şi cu masa rotundă „Asociaţia Visarion Puiu - realizări şi perspective“.