Zilele Muzeului Naţional al Satului
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” împlinește 86 de ani, prilej cu care organizează, în perioada 10-17 mai, evenimente culturale: lansări de carte, expoziții, spectacole de muzică populară. Ceremonia de deschidere a Zilelor Muzeului Satului va avea loc în 10 mai, la ora 11:00, în cadrul căreia vor fi acordate titluri onorifice de „Ambasador al Muzeului Satului” unor personalități care au promovat și susținut valorile tradiționale românești. Meșteri populari și artiști plastici din toate zonele țării vor susține, în această perioadă, ateliere demonstrative pentru publicul larg. (A. D.)