Zilele naţionale sărbătorite în comuna Petricani
Zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie, pentru elevii şi cadrele didactice de la Liceul Tehnologic din Petricani, judeţul Neamţ, au fost clipe de bucurie. Manifestările prilejuite de sărbătorile naţionale s-au cuantificat într-un proiect educaţional interdisciplinar numit „Poporul român s-a născut creştin“.
Organizatorii proiectului, d-na profesor Ana-Maria Lazăr şi colaboratorii săi, şi-au propus ca prin acţiunile elevilor şi ale profesorilor să trezească în inimile tuturor un sentiment de patriotism naţional şi local, încununat de mărturisirea dreptei credinţe propovăduite de Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.
Gazda evenimentului de anul acesta a fost Biserica parohială „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din satul Târpeşti, unde atât copiii de grădiniţă, cât şi elevi de gimnaziu sau liceu au interpretat diferite cântece patriotice, cântări religioase, au rostit eseuri, dar şi poezii cu iz patriotic românesc. Unele dintre lucrări au transmis emoţii personale, care denotă demnitate şi cinste pentru numele de român. Îmbrăcaţi în costume populare, elevii au mărşăluit pe uliţele satului cu steaguri în mână şi au cântat diferite cântece, încât zilele naţionale ale României s-au identificat cu rădăcinile satului românesc, cu vlăstarii patriei.
La final, în faţa bisericii s-a format o horă pentru a arăta unitatea poporului şi a satului tradiţional în diversitatea vârstei. Pe această cale, organizatorii mulţumesc pentru ajutorul primit profesorului Ionuţ Popa-Rotaru, directorul Liceului Tehnologic din Petricani, părintelui Florin Sinescu, parohul bisericii din Târpeşti, elevilor, profesorilor şi tuturor celor care au contribuit la buna desfăşurare a proiectului „Poporul român s-a născut creştin“.