Zilele oraşului Făget
Între 13 şi 15 august 2011, Făgetul se va afla în haine de sărbătoare, în cadrul evenimentului "Zilele oraşului". Cu acest prilej, va avea loc şi inaugurarea centrului civic, ocazie cu care va lua cuvântul edilul oraşului, prof. Marcel Avram, împreună cu alte oficialităţi făgeţene.
La finalul inaugurării centrului civic, va avea loc Ruga, în cadrul căreia vor fi prezenţi cunoscuţi solişti de muzică populară bănăţeană: Mihaela Petrovici, Dona Gruescu, Bamboo şi formaţia instrumentală condusă de Marian Jarja, care va încheia seara zilei de 13 august. Pe parcursul a trei zile, făgeţenii vor avea parte de surprize, astfel că în zilele de 14 şi 15 august, spectatorii se vor bucura de interpretările formaţiilor de muzică folk. Şi Centrul educaţional "Patriarh Miron Cristea" va participa cu un grup de copii, care vor încânta publicul cu dansuri populare, sub coordonarea maestrului lor, Ciprian Borchescu. Totodată, Leonard Borojon, în vârstă de 11 ani, unul dintre beneficiarii centrului, va interpreta muzică populară instrumentală la saxofon. Reprezentaţia va începe la ora 19:30.