Zilele Parohiei Precista, la Bacău
Biserica Precista din Bacău, ocrotită de peste cinci veacuri de către Maica Domnului, îmbracă haină de sărbătoare în perioada 9-15 august 2019. În acest răstimp, se va desfăşura evenimentul cultural-duhovnicesc „Zilele Precistei la Bacău”. Manifestările vor debuta în dimineaţa zilei de vineri, 9 august, când, după oficierea Tainei Sfântului Maslu, va avea loc întâmpinarea solemnă a icoanei Maicii Domnului „Trihirusa” de la Mănăstirea Neamţ adusă la Bacău cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Duminică, 11 august, Sfânta Liturghie va fi oficiată de către IPS Ioachim, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi, în altarul de vară al Bisericii Precista. Răspunsurile liturgice vor fi oferite de către Grupul psaltic „Filomelos” de la Biserica Borzeşti din Târgu Ocna. „Zilele Precistei la Bacău” se vor încheia pe data de 15 august, de sărbătoarea hramului bisericii. „Îi invităm pe toţi credincioşii să participe la această săptămână duhovnicească, care se desfăşoară sub ocrotirea şi purtarea de grijă a Maicii Domnului”, a menţionat pr. paroh Mihail Tomozei.