Zilele prevenirii violenţei în familie
În perioada 19-25 noiembrie, Arhiepiscopia Tomisului, prin Departamentul social-misionar, şi Inspectoratul Şcolar Judeţean desfăşoară cea de-a VI-a ediţie a proiectului "Zilele prevenirii violenţei în familie", informează Biroul de comunicare al eparhiei. Acţiunea este circumscrisă
Zilei Internaţionale a Prevenirii Violenţei în Familie (25 noiembrie) şi are drept scop promovarea programelor de prevenire a violenţei domestice. Aceasta se va realiza prin amenajarea unor puncte de informare, organizarea caravanei prevenirii violenţei în familie, derulată în localităţile Corbu-Săcele-Istria, şi a concursului "Stop violenţei", desfăşurat la Biblioteca Judeţeană "I. N. Roman" din Constanţa. Concursul se va desfăşura pe trei secţiuni: prevenirea violenţei în familie, în şcoală şi în comunitate. În proiect sunt implicate 50 de unităţi de învăţământ, 70 de profesori, directori educativi, psihologi, 350 de elevi şi 5 ONG-uri din judeţ.