„Zilele spirituale ale oraşului Craiova”
În această săptămână, s-a desfăşurat în Arhiepiscopia Craiovei prima ediţie a „Zilelor spirituale ale oraşului Craiova”. Sub acest generic, au fost organizate mai multe activităţi culturale şi duhovniceşti, menite să marcheze prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ocrotitorul Catedralei Mitropolitane şi al oraşului.
Pleiada evenimentelor dedicate „Zilelor spirituale ale oraşului Craiova” au adus împreună reputaţi oameni de cultură, teologi, cercetători, scriitori şi oameni de ştiinţă, care, timp de câteva zile, au însufleţit orașul prin conferinţe, dezbateri şi prelegeri interactive. Astfel, tradiţionala procesiune, organizată de praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, şi Sfânta Liturghie arhierească, săvârşită la Catedrala Mitropolitană, au adus un nou suflu în viaţa duhovnicească şi culturală a Craiovei. Primul eveniment academic a avut loc
miercuri, 28 octombrie, fiind închinat „Luminii şi semnificaţiilor ei în teologia şi spiritualitatea ortodoxă”. Evenimentul s-a desfăşurat la Centrul de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova şi a reunit peste 30 de profesori şi teologi din ţară şi de peste hotare.
Conferinţe despre legătura dintre Biserică şi societate
Joi şi vineri, 29-30 octombrie, alte două activităţi cultural-bisericeşti au ţinut capul de afiş în Cetatea Băniei. Prima întâlnire a avut loc joi, 29 octombrie, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” - Mântuleasa, unde a fost invitat să vorbească prof. dr. Petre Guran, cercetător științific la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române. În cadrul prezentării, prof. Petre Guran a subliniat importanţa consolidării legăturii dintre Biserică şi societate, prin susţinerea valorilor religioase în şcoală. În acest sens a adus numeroase exemple cu privire la reuşita învăţământului religios în locaţii din ţară şi de peste hotare. Evenimentul s-a încheiat prin lansarea lucrării „Biserica în cetate”, autor Petre Guran. Cea de-a doua activitate a avut loc vineri, 30 noiembrie, la Centrul de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova. Întâlnirea sub formă de dezbatere a fost aşezată sub genericul „Biserica în contextul procovărilor geopolitice şi sociale actuale”. Au participat prof. dr. Petre Guran, prof. dr. Mihail Tritos, de la Facultatea de Teologie din Tesalonic - Grecia, şi prof. dr. Apostolos Patelakis, de la Institutul de Studii Balcanice din Tesalonic - Grecia. Evenimentul a fost precedat de un concert de muzică bizantină susţinut de Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei Mitropolitane din Craiova.
Ambele activităţi s-au desfăşurat în contextul mai larg al Simpozionului internaţional „Stat şi societate”, organizat de Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”. În acest context a avut loc şi aniversarea a cinci decenii de la înfiinţarea Centrului academic „Nicolaescu Plopşor”. În cadrul ceremoniei festive, dedicate evenimentului, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a primit, în semn de recunoştinţă, o plachetă omagială din partea organizatorilor.