Zilele Spitalului „Providenţa“ din Iaşi
Ateliere de creaţie, jocuri sportive, probe pe echipe, momente artistice şi, mai ales, comuniune în rugăciune, toate acestea s-au reunit la sfârşit de săptămână la Spitalul „Providenţa“, în semn de sărbătoare pentru echipa unităţii medicale. Aflate la cea de-a IV-a ediţie, Zilele Spitalului „Providenţa“ i-au bucurat nu doar pe angajaţii şi familiile acestora, ci şi pe pacienţii care au fost părtaşi la activităţi speciale dedicate lor.
Ziua de 1 iunie a dat startul sărbătorii la Spitalul „Providenţa“. După săvârşirea Sfintei Liturghii la capela unităţii, curtea spitalului a prins conturul unui tărâm de joacă. Baloane, muzică, spaţii special amenajate pentru probele pe echipe i-au întâmpinat pe copiii de toate vârstele, primul atelier, organizat de oaspeţii din Parohia Schitu Duca, fiind cel de creaţie. „Am venit împreună cu patru dintre copiii care au mai multă experienţă şi am ales să facem pom pom-uri din hârtie de mătase, colorată, fiind simplu de realizat, dar de efect“, a precizat Lucian Dumbravă, coordonator al atelierului. Iar copiii au fost extrem de încântaţi. „E o bucurie mai mare atunci când facem aceste lucruri în altă parte decât acasă, pentru că ştim că le facem pentru cineva care se bucură de ele“, a spus Iasmina, în vârstă de 12 ani. „Am ajutat şi alţi copii să înveţe să creeze şi, în felul acesta, munca noastră a căpătat valoare“, a adăugat Diana, în vârstă de 10 ani.
Făcând cunoştinţă şi mai bine unii cu alţii, copiii au jucat fotbal şi handbal, după care, împreună cu părinţii, au participat la probele pe echipe. Mersul pe tălpici uriaşi ca pe mlaştină, trasul sforii, săriturile cu sacii de rafie au fost doar câteva dintre activităţile care au pus în lumină entuziasmul participanţilor şi simţul umorului. „Ideea este minunată, pentru că, în general, copiii din ziua de astăzi au nevoie de exemple şi de grupuri de alţi copii în care să se integreze şi să arate că viaţa e frumoasă şi curată. Societatea de astăzi nu promovează tocmai lucruri pozitive, şi atunci locurile şi activităţile în care sunt implicaţi copiii sunt foarte potrivite pentru vârsta lor şi ne amintesc şi nouă, celor mari, de vremea când eram copii“, a menţionat Lavinia Puiu, mamă a trei băieţi. Printre susţinătorii celor mici au fost şi câteva paciente. „Ne este drag să îi vedem pe toţi aici, ne-au adus şi nouă bucurie în ziua lor de sărbătoare şi este foarte frumos“, a spus doamna Elena, una dintre pacientele spitalului.
Ziua de 1 iunie s-a încheiat cu momente artistice, de teatru şi cântec şi cu un foc de tabără, dar Zilele Spitalului „Providenţa“ au continuat prin vizionarea filmului „Ostrovul“, o conferinţă despre rugăciunea inimii şi prin slujbe, printre care cea de hram a capelei, în ziua Preasfintei Treimi. „Este plăcut să vedem că pacienţii noştri se regăsesc în misiunea spitalului şi doresc să aducă o contribuţie, conferinţa despre rugăciunea inimii fiind susţinută chiar de către un pacient. Nu putem ajunge la Sfânta Treime, dacă nu Îl cunoaştem pe Dumnezeu. Iar ca să Îl cunoaştem pe Dumnezeu, trebuie să învăţăm să ne rugăm Lui. Spiritualitatea ortodoxă vorbeşte despre faptul că rugăciunea inimii este calea cea mai apropiată de a ajunge la El, de a-L cunoaşte pe Dumnezeu în bunătatea Lui. Am vrut, aşadar, să le împărtăşim pacienţilor şi din ceea ce au spus părinţii neptici, cei care au trăit rugăciunea“, a explicat pr. Cătălin Puiu, preot capelan în cadrul Spitalului „Providenţa“.
Cum numărul participanţilor la aceste zile de sărbătoare a crescut de la an la an, organizatorii au luat deja în calcul ce doresc să introducă în program, pentru ediţia viitoare. „Vom continua pentru că văd o deschidere la colegii noştri, la copiii lor, de a fi împreună în astfel de momente. Cu toţii suntem copii, de altfel, şi este un eveniment care ne scoate puţin din tiparul zilelor de lucru, obişnuite şi ne aduce şi mai aproape de noi şi de pacienţi“, a declarat Marinel Talpeş, director al Spitalului „Providenţa“.