Ziua Armatei României în şcoli

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 18 Octombrie 2017

Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 17-24 octombrie, cea de-a VI-a ediţie a evenimentului „Ziua Armatei României în şcoli”, elevi din clasele a VII-a, a VIII-a, a XI-a şi a XII-a urmând a fi informaţi despre importanţa Zilei Armatei României, despre misiunile desfăşurate de militari în ţară şi în teatrele de operaţii, dar vor putea primi şi informaţii despre cariera militară, informează Agerpres. În Bucureşti, evenimentul se va desfăşura la Liceul teoretic „Marin Preda”, la Liceul teoretic „Nicolae Iorga”, la Colegiul Naţional „Victor Babeş”, la Şcoala gimnazială „General Eremia Grigorescu”, la Liceul teoretic „Ion Barbu”, la Liceul teoretic „Decebal”.