Ziua Armatei, sărbătorită la Craiova

Data: 27 Octombrie 2011

Ziua Armatei a fost sărbătorită marţi, 25 octombrie, şi la Craiova. În atmosfera de sărbătoare generală prilejuită de cea de-a XV-a ediţie a Zilelor Craiovei, au fost organizate ceremoniale militar-religioase la monumentele eroilor din cimitirele Sineasca şi Ungureni. Astfel, la Monumentul Eroilor Neamului din Sineasca a fost oficiată o slujbă de parastas pentru ostaşii români care s-au jertfit pe câmpurile de luptă de-a lungul timpului, de către un sobor de preoţi, condus de părintele protoiereu Teodor Ciontu de la Protoieria Craiova Nord. Au urmat alocuţiuni rostite de reprezentanţii autorităţilor publice locale şi ai veteranilor de război şi depunerea de coroane şi jerbe de flori la monumentul eroilor. Ceremonialul militar-religios s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare şi a fanfarei militare. La eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai Armatei, ai principalelor instituţii publice din municipiu, cadre militare în rezervă şi retragere, veterani de război, precum şi alţi locuitori ai Băniei. (Gheorghe Cioiu)