Ziua Armatei, sărbătorită prezidențial la Arad
De sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat la Sfânta Liturghie de la Catedrala Veche din Arad, oficiată de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai sfântului locaș. După slujbă, chiriarhul a participat la manifestările extraordinare prilejuite de Ziua Armatei. Aniversarea din acest an a fost marcată și de prezența Președintelui României, Klaus Werner Iohannis. Acesta a participat la o depunere de coroane la Monumentul Eroilor de la Păuliş şi apoi la ceremonia din Arad, în Piaţa Avram Iancu. La intrarea în piața unde se află Monumentul Eroului Necunoscut, președintele României a primit onorul din partea unei subunități a Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”, dar și din partea militarilor aparținând Regimentului 2 Cavalerie al SUA, aflat sub comandamentul dislocat în Europa (USAREUR). Aici președintele a rostit un discurs şi a depus o coroană de flori. A urmat ceremonia religioasă oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoți. La sfârșitul manifestărilor, aceștia au mărturisit ierarhului că au simțit puterea rugăciunii săvârșite de Înaltpreasfinția Sa.
Împreună cu Președintele României, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop a participat și la exercițiul româno-american `Dragoon Crossing Romania 2015“, desfășurat în zona localității Mândruloc din județul Arad.