„Ziua Bastonului Alb“ la Turnu Severin
În întreaga lume se sărbătoreşte la data de 15 octombrie "Ziua Bastonului Alb". Evenimentul a fost stabilit pentru a marca numeroasele realizări ale nevăzătorilor şi slab văzătorilor şi pentru a recunoaşte rolul acestui obiect în creşterea independenţei lor de mişcare. Cu acest prilej, Asociaţia "Filantropia" - Severin a desfăşurat o acţiune la sediul persoanelor cu deficienţă de vedere din Drobeta-Turnu Severin. Acţiunea a debutat cu slujba de mulţumire. Au fost lansate nr. 3/2012 al revistei ,,Raze de lumină" în scriere Braille şi format audio, "Taina Sfintei Spovedanii pe înţelesul tuturor" - două volume şi Acatistul Sfântului Nectarie. Acţiunea a continuat în parcul din faţa prefecturii. În această săptămână, Asociaţia "Filantropia" - Severin organizează mai multe evenimente sub genericul "Săptămâna voluntarului creştin", în care vor fi implicaţi voluntari ai organizaţiei.