Ziua Copilului în eparhii din Muntenia
În Capitală și alte orașe ale țării noastre, Ziua Copilului a fost marcată prin activități diverse pentru cei mici. Au fost organizate spectacole artistice, momente de cântec și poezie, scenete de teatru, dar și acțiuni social-filantropice de sprijinire a copiilor care au nevoie de ajutor, rugăciune și încurajare, unii fiind în situații medicale dificile sau condiții sociale cu risc de sărăcie.
Miercuri, 1 iunie, copii de la Centrul de zi „Sfânta Muceniță Sofia” din Capitală au sărbătorit Ziua Internațională a Copilului la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie”, împreună cu copiii internați în secțiile de oncologie și cardiologie. Cei mici au fost la spital împreună cu părintele Liviu Mihai Dinu, preot la capela spitalului. Corul de copii al Centrului „Sfânta Muceniță Sofia” a cântat diferite cântece și a adus bucurie celor internați în spital. De asemenea, Arhiepiscopia Bucureștilor a pregătit pentru cei mici daruri care au constat în dulciuri, fructe, cărți de povești și de colorat, jucării și altele. Tot miercuri, copiii de la centru au mers și la Institutul Clinic Fundeni, unde au susținut un recital vocal și instrumental pentru copiii internați în Secția de oncologie, eveniment organizat în colaborare cu Asociația PAVEL. Cu această ocazie au fost împărțite daruri și de către părintele Emil Nedelea Cărămizaru de la Parohia „Sfântul Gheorghe”-Nou din Capitală.
Și Protoieria Urlați a desfășurat, cu ocazia Zilei Copilului, acțiunea social-filantropică „Bucurie pentru fiecare copil”. Părintele Ionuț Negoiță, protoiereu al Protopopiatului Urlați, a oferit daruri și iconițe copiilor internați în Secția de pediatrie a spitalelor din Urlați și Mizil, județul Prahova. De 1 iunie, în parcul central din Pucioasa, județul Dâmbovița, a avut loc un eveniment caritabil dedicat unui tânăr grav bolnav, din localitate, care are nevoie de tratament medical de specialitate. Cu acest prilej, s-a organizat un concurs de ciclism, s-au licitat mai multe materiale sportive și s-au organizat expoziții cu vânzare a produselor confecționate de voluntari, toate în beneficiul tânărului bolnav. În urma colectei la care a contribuit şi Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei, s-a strâns suma de 5.300 lei. De Ziua Copilului, la Parohia Momaia din Protoieria Curtea de Argeș, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, a avut loc o acțiune dedicată celor mici. Copiii care au participat la activitățile de colorare, desenare, decupare și lipire figurine au primit dulciurile pregătite pentru ei, după care au plecat către case încărcați cu daruri: haine, încălțăminte și cărți.
La sediul Protoieriei Focșani II și la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din Buzău, au avut loc, miercuri, două spectacole inedite, susținute de actori de la Teatrul Național București, alături de copii și tineri buzoieni și vrânceni, care au recitat poezii creștine și au interpretat cântări religioase și liturgice. Aceste spectacole s-au remarcat prin participarea unor mari actori, precum Magda Catone, Ana Calciu și Tomi Cristin.