Ziua Copilului, sărbătorită în Parohia Berchieșu, județul Cluj
În Parohia Berchieșu, Protopopiatul Turda, județul Cluj, unde este paroh Vasile-Florin Negru, a avut loc, pe 1 iunie, o activitate dedicată Zilei Internaționale a Copilului, care s-a desfășurat la biserica de lemn, monument istoric ce datează din anul 1747.
„În cadrul «Anului omagial al satului românesc», noi am încercat să le prezentăm și să transmitem copiilor obiceiurile, portul, graiul și datinile așa cum le-am moștenit de la străbunii noștri. Astfel, sătenii din Berchieșu le-au prezentat copiilor meșteșugurile specifice: portul popular specific zonei de câmpie, obiceiurile și datinile populare cu ocazia diferitelor sărbători religioase și sătești, cusături pe cămăși populare, țesături, coaserea goblenului, care poate fi comparată cu «pictura cu acul», împletirea cu pănuși de porumb pentru a realiza diferite obiecte tradiționale, desfăcarea porumbului”, conform parohul Vasile Negru.
„Valorificând frumusețea tradițiilor și obiceiurilor populare în cadrul activităților cu tinerii, reușim să înfrumusețăm viața copiilor, îi ajutăm să cunoască tradițiile românești și rolul important pe care îl au în viața oamenilor din cele mai vechi timpuri sau modul în care aceste tradiții au dăinuit peste timp. Cu acest prilej introducem copiii într-o lume fascinantă a obiceiurilor, meșteșugurilor, jocului, a tuturor evenimentelor tradiționale specifice zonei”, a mai spus pr. Vasile Negru.