Ziua Crucii la Muzeul Satului
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 13-14 septembrie târgul „Ziua Crucii. Cârstovul Viilor”, care aduce în prim-plan tradițiile și obiceiurile de la sat.
Duminică, 14 septembrie, începând cu ora 13.00, la Scena Dumitra, datinile şi obiceiurile specifice culesului viilor vor fi ilustrate de Ansamblul folcloric „Ţara Vrancei” din Focşani, jud. Vrancea, iar momentele de cântec, joc și voie bună vor fi asigurate de Bianca Nicola Gheorghe și Ansamblul folcloric „Codrulețul” din Găești, Dâmbovița. Tot duminică, în curtea gospodăriei Moișeni din incinta muzeului, va fi lansată cartea „Port popular și textile de casă”, ce valorifică bogatul patrimoniu aflat în Colecția de Etnografie a Muzeului „Teohari Antonescu” din Giurgiu.