„Ziua culturii fălticenene“
La Fălticeni vor avea loc astăzi, 15 iunie 2015, o serie de evenimente cultural-religioase, dedicate personalităţilor oraşului care au plecat în lumea veşniciei. De la ora 12:00, în paraclisul Parohiei „Învierea Domnului“ din Fălticeni se va oficia Parastasul pentru personalităţile fălticenene. De asemenea, va fi organizată o ceremonie de depunere de coroane de flori la mormintele marilor personalităţi, înhumate în cimitirele Grădini şi Oprişeni, dar şi la monumentul lui Mihai Eminescu, realizat de sculptorul Ion Irimescu. Manifestările, ajunse la cea de-a cincea ediţie, sunt organizate de Asociaţia „Fălticeni Cultural“, de Muzeul de Artă „Ion Irimescu“ şi de Primăria Municipiului Fălticeni. Tot astăzi, sunt programate expoziţii de artă, concursuri de recitare din lirica eminesciană şi un concurs pentru înfiinţarea Trupei de Teatru „Birlic“ - Senior. Programul zilei se va încheia cu un concert la Muzeul de Artă „Ion Irimescu“, susţinut de solişti ai Operei Naţionale Române din Iaşi şi de Cvartetul „Passione“ din Bucureşti.