Ziua Culturii Naţionale la Cluj-Napoca

Un articol de: Darius Echim - 16 Ianuarie 2026

Cu prilejul sărbătoririi Zilei Culturii Naționale și al comemorării marelui poet Mihai Eminescu, la 176 de ani de la nașterea sa, la Cluj-Napoca a avut loc un eveniment religios și cul­tural-artistic, în prezența Înaltprea­sfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a autorităților civile și militare, precum și a reprezentanților instituțiilor de cultură clujene.

Momentul intonării Imnului Național al României a fost urmat de o ceremonie în cadrul căreia Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a depus o jerbă de flori și a săvârşit o slujbă de pomenire la statuia poetului național Mihai Eminescu, amplasată în fața Teatrului Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca.

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt despre personalitatea lui Mihai Eminescu și despre dragostea sa față de neam, țară și credința ortodoxă, menționând că marele poet a numit Biserica „mama spirituală a neamului românesc”.

Despre semnificația Zilei Naționale a Culturii Române au vorbit prefectul județului Cluj, Maria Forna, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, și scriitoarea Constantina Raveca Buleu, membră a Uniunii Scriitorilor din România - filiala Cluj.

Din lirica eminesciană au cântat și recitat Corul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. dr. Petru Stanciu, și trei elevi de la Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia” din Cluj-Napoca. La finalul evenimentului comemorativ a avut loc ceremonia de depunere de coroane și flori la statuile lui Mihai Eminescu și Lucian Blaga, aflate în fața Teatrului Național.  Instituțiile de cultură din Cluj-Napoca au marcat această zi printr-o serie de evenimente cultural-artistice.