Ziua Culturii Naționale la Râmnicu Vâlcea
Sâmbătă, 16 ianuarie, cu binecuvântarea IPS Varsanufie, Arhiepiscopia Râmnicului organizează „Ziua Culturii Naționale 2016”. Astfel, de la ora 11:00, în Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea va fi săvârșită slujba Parastasului pentru poetul național Mihai Eminescu. La ora 11:30 va fi sfințit bustul din bronz al poetului Mihai Eminescu, așezat de curând în spațiul cultural amenajat în incinta Centrului eparhial. La ora 11:45, în Sala „Iosif Episcopul” a Centrului cultural „Sfântul Calinic de la Cernica”, din incinta Centrului eparhial, eminescologul prof. univ. dr. George Anca va susține un referat. La ora 12:15, trupa de teatru „Constantin Popian” a Arhiepiscopiei Râmnicului va susține un recital din poezia eminesciană. Legea nr. 238/2010, privind declararea zilei de 15 ianuarie, ziua de naștere a marelui poet național Mihai Eminescu, drept „Ziua Culturii Naţionale”, a intrat în vigoare la 16 decembrie 2010. Anul acesta, din motive organizatorice, la Centrul eparhial din Râmnicu Vâlcea, Ziua Culturii Naționale va fi organizată în data de 16 ianuarie.