Ziua Elveţiei la Sighişoara
Ambasada Confederaţiei Elveţiene la Bucureşti a hotărât ca şi în acest an sărbătorirea Zilei Elveţiei (1 august) să fie în altă parte decât Bucureşti, respectiv în Cetatea Sighişoara, cu participarea Excelenţei Sale domnul Jean-Hubert Lebet, noul ambasador al Elveţiei în România. După concertul de gală al Festivalului Academia Sighişoara - ediţia 2012, diplomatul Elveţiei de la Bucureşti oferă o recepţie pentru sighişoreni, la care a fost invitat şi pr. Ovidiu Dan, protopop de Sighişoara. "De nouă ani există un parteneriat fructuos între filia-la Asociaţiei "Filantropia" Si-ghişoara, prin Centrul social creştin de zi, şi statul elveţian, având sprijinul unor companii elveţiene importante, care contribuie material. Tot graţie acestui parteneriat, se află în construcţie şi un centru social de urgenţă", ne-a precizat pr. protopop Ovidiu Dan.